Ce s-a decis pentru București. Starea de alertă a fost prelungită la nivelul Capitalei, pentru Florii și Sărbătorile Pascale au fost analizate măsurile care vor fi luate pentru a permite credincioșilor să sărbătorească aceste momente binecuvântate.
După ce Guvernul României a decis să prelungească starea de alertă, la nivelul Capitalei au fost anunțate măsurile care vor fi luate pentru evitarea răspândirii epidemiei de coronavirus.
Ce s-a decis pentru București, ce pot face credincioșii de Florii și Sărbătorile Pascale
Alin Stoica, prefectul Capitalei, a precizat că măsurile luate pentru București sunt similare cu cele luate de Guvernul României pentru întreg teritoriul României.
Măsurile au și câteva excepții care se vor aplica în apropierea sărbătorilor de Paște. Astfel, în vinerea de Florii, magazinele vor fi deschise până la ora 20, și nu până la ora 18.00 ca și în prezent.
„Avem decizia CMBSU prin care prelungim măsurile pe care le ştiti deja pentru că expiră la 12.00 noapte şi le mai prelungim. Vine în contextul în care Guvernul a prelungit starea de alertă. O să includ vinerea, pentru că se prinde şi vinerea de Florii, iar vinerea de Florii va fi programul la magazine până la ora 20.00, nu până la ora 18.00. Lucru care e deja în hotărârea de Guvern. Nu este nimic nou”, a afirmat Alin Stoica.
Zile libere de Paște, credincioșii vor putea merge la biserici
Pentru sărbătorile pascale, Guvernul a dispus anumite excepții. Astfel, în noaptea de Înviere, credincioșii vor putea merge la biserici și vor putea să circule fără adeverință specială, până la ora 5.00 dimineața.
Prefectul Alin Stoica a avut o întâlnire cu mai mulți preoți din București, unde s-a decis măsurile care se vor adopta pentru slujba din noaptea de Înviere. Astfel, mai multe restricţii vor fi ridicate în noaptea de 1 spre 2 mai.
”Credincioșii nu vor avea nevoie de declarație pe proprie răspundere pentru a ieși din case după ora 20:00. Prima parte a slujbei de Înviere se va desfășura afară, iar ce-a de-a două parte în interior. În interiorul bisericii nu se va limita numărul de persoane. Masca rămâne obligatorie, atât în interiorul bisericii cât și afară”, a anunțat un preot care a fost prezent la discuție.
Patriarhia Română anunță ce trebuie să facem pentru a participa la slujba de Înviere
Patriarhia Română, a anunțat că slujba de Înviere se va desfășura normal și cere respectarea unor măsuri . Se vor purta măști, se va respecta distanțarea sanitară, iar la biserică se merge pe jos sau cu mașina.
„Deschiderea tuturor oficialităților pentru buna, ordonata și în același timp fireasca desfășurare a Slujbei de Înviere, ca și a celorlalte sărbători proprii altor culte religioase în următoarea perioadă, indică faptul ca acestea se vor putea desfășura normal, cu respectarea riguroasă a tuturor măsurilor sanitare ce vor rămâne obligatorii (purtarea măștii, distanțarea sanitară, deplasarea pe jos sau cu mijloc de transport propriu la lăcașul de cult de care aparținem etc)”, este mesajul Patriarhiei Române.