Ce presupune decretarea stării de urgență? Președintele Klaus Iohannis a a nunțat sâmbătă că va decreta starea de urgență începând cu săptămâna viitoare. Care sunt următorii pași ce trebuie urmați și ce presupune „starea de urgență”?
Decretul privind starea de urgență trebuie contrasemnat de prim-ministru și încuviințat Parlamentului în termen de cinci zile de la semnarea acestuia.
În condițiile în care Parlamentul și-a suspendat activitatea din cauza epidemiei de coronavirus, însă, parlamentarii ar urma să voteze online.
Ce înseamnă starea de urgență?
Potrivit Constituţiei României, Articolul 93, preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale. Acesta solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.
Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora.
În situația în care Parlamentul nu încuviințează starea instituită, Președintele României revocă decretul, măsurile dispuse încetându-și aplicabilitatea. Legislaţia care cuprinde măsurile excepţionale, în cazul stării de urgenţă, este Ordonanța de urgență nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență. Starea de asediu sau starea de urgență se instituie de Președintele României prin decret, contrasemnat de primul-ministru și publicat de îndată în Monitorul Oficial al României.
Potrivit legilor şi Constituţiei, în România pot fi dispuse, la nivel naţional şi local, măsuri cu caracter excepţional corespunzătoare unor situaţii excepţionale: starea de alertă, situaţia de urgenţă, starea de urgenţă şi starea de asediu.
Starea de alertă este o măsură de prevenţie instituită la nivel local şi judeţean, pentru a avertiza populaţia cu privire la o stare de urgenţă şi pentru a înlătura producerea unei situaţii de urgenţă.
Situaţia de urgenţă este acel eveniment excepţional, cu caracter nonmilitar, care prin amploare şi intensitate ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător, valorile materiale şi culturale importante, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate.
Starea de urgenţă reprezintă ansamblul de măsuri excepţionale de natură politică, economică şi de ordine publică aplicabile pe întreg teritoriul ţării sau în unele unităţi administrativ-teritoriale în două situaţii diferite: dacă există unele pericole grave actuale sau iminente privind securitatea naţională sau în cazul unor calamităţi care fac necesară prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor unor dezastre.
Pe durata stării de urgență, gestionarea măsurilor dispuse revine Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, sub conducerea nemijlocită a ministrului administrației și internelor și în coordonarea prim-ministrului.
Pe timpul stării de urgență, autorităţile militare şi civile au dreptul, potrivit legislației în vigoare:
– Să limiteze sau să interzică circulația vehiculelor sau a persoanelor în anumite zone ori între anumite ore și să elibereze, în cazuri justificate, permise de liberă circulație;
– Să efectueze percheziții oriunde și oricând este nevoie;
– Să efectueze razii;
– Să exercite în mod exclusiv dreptul de a autoriza desfășurarea adunărilor publice, a manifestațiilor sau marșurilor;
– Să efectueze controale asupra unor persoane sau locuri, când acestea se impun;
– Să dispună închiderea temporară a unor stații de distribuire a carburanților, a unor restaurante, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociațiilor și ale altor localuri publice;
– Să dispună raționalizarea alimentelor și a altor produse de strictă necesitate;
– Să interzică circulația rutieră, feroviară, maritimă, fluvială și aeriană pe diferite rute;
– Să închidă frontiera de stat, în întregime sau în zona în care a fost instituită starea de urgență, intensificarea controlului la punctele de trecere a frontierei care rămân deschise, precum și supravegherea frontierei pe toată lungimea sa.
