Lifestyle

Ce poți face cu noua monedă românească emisă de BNR, după ce ai cumpărat-o cu niște sute de lei

Ce poți face cu noua monedă românească emisă de BNR, după ce ai cumpărat-o cu niște sute de lei
ziarulprahova.ro

În România a apărut o nouă monedă. Cum arată moneda și care este valoarea ei, vedeți în imagine.

În cadrul  unui comunicat de presă, BNR a anunțat apariția acestei noi monede a cărei valoare este de 10 lei. Dar ca să o ai, trebuie să plătești aproape 500 de lei.

Noua emisiune numismatică a fost lansată cu tema 350 de ani de la nașterea lui Ion Neculce

“În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 16 mai 2022, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 350 de ani de la nașterea lui Ion Neculce”, a transmis printr-un comunicat bnr.ro

Conform aceleiași surse, noua monedă are următoarele caracteristici:

  • Calitate: proof
  • Metal: argint
  • Valoare nominală: 10 lei
  • Titlu: 999‰
  • Formă: rotundă
  • Diametru: 37 mm
  • Greutate: 31,103 g

Pe aversul monedei este redată o imagine parțială a mănăstirii Putna și portretul domnitorului Ștefan cel Mare, suprapuse peste un text extras din lucrarea lui Ion Neculce ,,O samă de cuvinte”, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2022”. 

Pe reversul monedei este redată o mână scriind cu pana, un fragment din textul original al lucrării ,,O samă de cuvinte” și inscripțiile „350 DE ANI DE LA NASTERE” și „ION NECULCE”.

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de certificate de autenticitate ale emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central, redactate în limbile română, engleză şi franceză, precizează bnr.ro

De asemenea, tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese, iar preţul de vânzare pentru moneda din argint este de 470,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv certificatul de autenticitate.

Monedele din argint cu tema 350 de ani de la nașterea lui Ion Neculce au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României, mentionează bnr.ro

Care este procedura de achiziționare a efectelor numismatice

Pe bnr.ro se arată că:

  • efectele numismatice se achitioneaza  exclusiv prin intermediul sucursalelor regionale ale BNR. Lista  monedelor, medaliilor, bancnotelor sau seturilor de monetărie disponibile la vânzare poate fi consulatat de catre colectionari doar la ghişeele sucursalelor băncii centrale.
  • după lansarea unei noi emisiuni numismatice, un stoc limitat de piese este disponibil pentru rezervări online. În plus, fără o rezervare prealabilă, o parte a fiecărei emisiuni este destinată achiziționării directe.

Așadar, ce poți face cu o monedă de 10 lei de argint dacă ai avut noroc să o cumperi de la BNR? Să o păstrezi în colecția numismatică și să o lați moștenire urmașilor. Pe măsură ce trece timpul, valoarea monedei va crește semnificativ.