Lifestyle

Ce meserii a avut Cabral, până să ajungă în televiziune. A fost nevoit să lucreze în mai multe domenii

Ce meserii a avut Cabral, până să ajungă în televiziune. A fost nevoit să lucreze în mai multe domenii

Cabral a avut mai multe meserii, până să ajungă în televiziune. Prezentatorul TV a mărturisit că a făcut diverse lucruri pentru a face rost de bani de buzunar, înainte de a cunoașt celebritatea.

Cabral  Ibacka a povestit urmăritorilor săi, pe blogul său personal, despre meseriile pe care le-a avut, înainte de a deveni faimos. Prezentatorul TV a mărturisit că a fost nevoit să lucreze în mai multe domenii pentru a face rost de bani.

„Am descărcat TIR-uri cu cârca atunci când am vrut să plec cu băieţii la mare, am lucrat la vulcanizare când am vrut să merg la munte, când mi-am dorit să mă îmbrac mai cu moţ m-am angajat paznic de noapte la anticariat. Am lucrat şi pe şantier, la casa lui Titi, un prieten de-al părinţilor mei”, a mărturisit pe blogul său personal Cabral Ibacka.

Avantajele și dezavantajele care vin odată cu celebritatea

Cabral Ibacka, prezentatorul TV a vorbit și despre avantajele și dezavantajele care vin odată cu celebritatea. Vedeta spune că ”atunci când ajungi la ghișeu, sunt uneori șanse să zâmbească cineva prin gemulețul ăla”.

”Stai la coadă, că e de porc să te bagi în față. Doar că, atunci când ajungi la ghișeu, sunt uneori șanse să zâmbească cineva prin gemulețul ăla de la nivelul buricului. Cât despre poze pe stradă, cu două excepții, fac oricând și oriunde. Excepțiile sunt simple… Când sunt cu Namiko, fiindcă ea nu poate să înțeleagă că o pun pe hold, și am experiența asta de la Inoke și mi-am dat seama că pentru ea nu a fost deloc plăcut. Și când suntem la masă, că nu te pui între om și micii din fața lui…”, a afirmat Cabral Ibacka.

Cum a ajuns Cabral să lucreze în televiziune

Cabral a mărurisit cum a ajuns să lucreze în televiziune, nedorindu-și acest lucru niciodată și refuzând mai multe castinguri.

”Nu mi-am dorit, ba chiar am refuzat niște castinguri. Până la urmă, m-am dus, de gura celor apropiați… și am cam rămas. Am început cu „Roata de Rezervă, care era o emisiune auto. Dar apoi am vrut să mă opresc. Și, când m-au invitat cei de la Prima la un casting, m-am dus cu un dosar de oferte de asigurări, pe vremea aia lucram în paralel ca inspector de asigurări. Ei mă întrebau de emisiune… eu îi întrebam de parcul auto!”, a dezvăluit Cabral.

Cabral a fost căsătorit de două ori

Cabral Ibacka, unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori din televiziunea română, a fost căsătorit de două ori și din cele două mariaje au rezultat doi copii.

Cabral a fost căsătorit prima dată cu Luana Ibacka, iar Inoke este fiica celor doi din această căsătorie.

În anul 2011, Cabral s-a căsătorit cu Andreea Ibacka, după trei ani de relație. Prezentatorul TV și frumoasa blondină au devenit părinți în anul 2018, la începutul lunii decembrie, atunci când fetița lor Namiko a venit pe lume, potrivit Tacataca.