De bună voie și nesiliți de nimeni, cam așa înseamnă noua inițiativă ANPC despre care vom vorbi în cele ce urmează.
Ce înseamnă „controlul în mod voluntar”, inițiativa ANPC care îi scapă pe agenții economici de amendă
Societățile comerciale din România acum vor putea solicita singure să fie controlate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), iar dacă se vor găsi nereguli, nu vor fi sancționate, dar vor avea un termen în care să rezolve problemele constatate la fața locului de către inspectorii terioriali autorizați.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a inițiat în premieră, în acest domeniu de activitate, după modelul practicat de alte instituții ale statului, strategia specială de pregătire a operatorilor economici, prin control de fond voluntar inițiat de aceștia, care va intra în vigoare la 15 noiembrie 2022.
Ca să scape agenții economici de o vizită inopinantă a inspectorilor ANPC, care se poate finaliza cu o potențială amendă, usturătoare de cele mai multe ori, există o procedură care poate fi efectuată urmând câțiva pași.
Procedura trebuie să urmeze câteva etape. Potrivit informării ANPC, companiile care vor sa fie verificate vor trebui mai întâi să depună o cerere.
Este necesar ca reprezentanții societăților să depună o cerere către comisariatul regional pentru protecția consumatorului (CRPC) pe raza căruia are sediul social al companiei. Adresele de e-mail ale filialelor ANPC pot fi găsite pe pagina web a instituției de control.
Prioritate, în procesarea cererilor, vor avea operatorii economici din domeniile: HORECA, prestarea serviciilor în directă legătură cu sănătatea consumatorilor și nu în ultimul rând, comerțul de produse alimentare.
Cererea trebuie să conțină neapărat datele de identificare ale operatorului economic: denumirea, adresa sediului social și a tuturor punctelor de lucru (inclusiv a depozitelor), specificul activității prestate. Filiala căreia i-a fost adresată cererea va comunica data vizitei pe care o va realiza echipa de comisari la operatorul economic care a depus solicitarea și, în măsura în care este finalizată, și fișa de control care va conține obiectivele acțiunii de verificare.
”În urma acestei acțiuni, operatorul economic care a făcut cererea nu va fi sancționat pecuniar, în cazul în care comisarii vor constata neconformități, ci va primi un set de măsuri de remediere, într-un termen rezonabil de execuție, urmând ca îndeplinirea acestora să fie reverificată de ANPC. După ce va fi constatată aducerea la conformitate a deficiențelor, ANPC va aplica, la loc vizibil, un semn distinctiv, care va certifica această stare de fapt consumatorilor”, transmite ANPC.