Lifestyle

Ce face Alexandru Arșinel în perioada de izolare? Răspunsul te va pune pe gânduri

Ce face Alexandru Arșinel în perioada de izolare? Răspunsul te va pune pe gânduri

Ce face Alexandru Arșinel în perioada de izolare? În această perioadă, mulți artiști încearcă să găsească soluții împotriva izolării, iar Alexandru Arșinel nu este nevoit să iasă la cumpărături, pentru că cei doi copii ai săi, nurorile și doamna din casă au grijă să nu îi lipsească nimic.

Ce face Alexandru Arșinel în perioada de izolare? Arșinel: Ies o dată pe săptămână din casă

„Fac parte dintr-o familie numeroasă, am doi băieţi, două nurori care aleargă pentru noi, plus doamna din casă care se ocupă de soţia mea. Facem aprovizionarea o dată pe săptămână, iar cumpărăturile sunt lăsate la uşă. De două săptămâni nu mai intră nimeni la noi în casă. Să stai în casă, în vremurile astea, chiar nu mai e o copilărie, ci un lucru pe care trebuie să îl iei în serios, pentru că viaţa e foarte importantă acum, atât cât o avem. Mâncăm şi cumpărăm la fel ca înainte. Mai o mămăliguţă cu lapte, un grătar, un peşte. Noi avem multe conserve de bulion încă de vara trecută. Sora mea de la Dolhasca ne-a trimis tot felul de dulceţuri gustoase. Din păcate, trebuie să am grijă la dulciuri, din cauza diabetului”, a declarat Alexandru Arșinel potrivit Click.

Chiar dacă nu se mai țin spectacole la Teatrul de Revistă, actorul merge în continuare la cea de-a doua lui casă.

„Ies o dată pe săptămână din casă şi merg la a doua mea casă, pentru că aşa pot să-i spun Teatrului de Revistă, unde activăm de 50 de ani. Chiar sâmbăta asta am fost, fac cu schimbul cu Vasile Muraru. Când poate el, merge el, când pot eu, mă deplasez eu. Nu e mare lucru de făcut, dar mai sunt oameni care au grijă de una, alta pe acolo, mici chestii tehnice ca să zic aşa. Nu sunt esenţiale, dar e vorba de ataşament. E ca şi cum ar trebui să uzi o floare”, a mai adăugat Alexandru Arșinel pentru sursa citată.