Ce categorii de copii trebuie vaccinați? Veștile bune vin din Statele Unite ale Americii, unde s-a autorizat folosirea vaccinului Pfizer împotriva Covid-19 pentru copii între 12 și 15 ani.
După studii clinice în care au fost înrolați 2.260 de adolescenți, rezultatele au arătat că vaccinul e sigur pentru această grupă de vârstă. Medicul pediatru Mihai Craiu, de la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului, a explicat pentru RRA ce categorii de copii ar fi bine să fie vaccinați.
Avem perspectiva vaccinului pentru grupa de vârstă 12-17, dar și mai mici, copiii mici, mici. Din interacțiunea cu părinții, cum apreciați, vor fi părinții dispuşi să îşi vaccineze copiii mici? – a fost întrebat pediatrul.
Mihai Craiu: N-aş vrea să speculez. Vocea rațiunii, din experiența mea de pediatru, vine și spune ce am tot spus toată toamna trecută, că școlile nu trebuie închise, că boala e ușoară pentru copii și nu pot să fiu „malonescu” în primul rând cu mine însumi și să predic acum în mod absurd vaccinarea tuturor copiilor.
La copiii dializați riscurile sunt exact ca la adulții cu aceste maladii
Evident, există grupe de risc pediatrice, care sunt exact ca alea adulte și despre astea trebuie să vorbim, și părinții acestor copii trebuie să știe că la copii care au sindrom Down, cardiopatii congenitale operate sau nu, la copiii supraponderali și obezi, la copiii dializați riscurile sunt exact ca la adulții cu aceste maladii.
Ce categorii de copii trebuie vaccinați? De altfel, prima grupă, cea a copiilor cu sindrom Langdon Down, pentru care există avertizare încă din timpul verii trecute că trebuie vaccinați. Şi, în acest moment, în regat, în Israel, copiii downieni au fost vaccinați, iar de acum câteva zile, de când Canada a aprobat coborârea vârstei până la 12 ani, a mers și la școlari.
FBI-ul are în perspectivă să primească spre analiză un dosar care analizează grupa de vârstă 2-11 ani ca la alte vaccinuri destinate prevenției bolilor sezoniere și personal înclin să cred că în zone cu transmitere comunitară mare, deci în zone care sunt galben sau roșu va fi foarte serios de discutat opțiunea reînchiderii sau închiderii școlilor versus vaccinarea unei ponderi de copii, care ca şi la adulți este estimată a fi undeva între 60 și 70%, adică nu trebuie toți copiii vaccinați.