Ce artiști vor reprezenta Romania la HEMI Music Awards 2021. Lucia, JazzyBIT și Funkorporation sunt cei 3 artiști care vor reprezenta Romania în cadrul programului.
27 de artiști și trupe din Europa Centrală și de Est au fost selectate să participe în prima etapă a HEMI Music Awards 2021 – un program de talente pentru muzicienii care vor să-și dezvolte o carieră internațională.
Dintre cei 285 de artiști înscrisi, provenind dintr-o multitudine de genuri muzicale, juriul internațional a selectat 27 – câte 3 artiști sau trupe din fiecare țară. Aceștia vor participa la o serie de activități menite să-i ajute să-și dezvolte cariera în noi teritorii. Artiștii vor beneficia de acreditări la conferințe și showcase-uri din Europa, vor beneficia de sesiuni de training și expunere media, vor primi consultanță de business din partea birourilor de export șamd.
Lucia și-a construit o nișă sonoră proprie și a lansat două albume
Probabil primul star YouTube al României, Lucia, a debutat în 2012 cu single-ul „Silence” – acesta aducându-i peste 27 de milioane de vizualizări și legiuni de fani în toată lumea. Treptat, și-a construit o nișă sonoră proprie și a lansat două albume: „Silence” și „Samsara”, iar momentan lucrează la un nou EP de studio.
JazzyBIT vor oferi o combinație energică de jazz și rock
JazzyBIT este un trio format din Teodor Pop (pian, claviaturi), Mihai Moldoveanu (bas) și Szabó Csongor-Zsolt (tobe), ce activează din 2012 și oferă o combinație energică de jazz și rock, presărată pe alocuri cu blues, latin și funk. Până în prezent, JazzyBIT a concertat în 9 țări, pe 2 continente, participând la câteva dintre cele mai mari festivaluri de jazz din lume (Jarasum International Jazz Festival în Coreea de Sud, Vilnius Mama Jazz Festival în Lituania sau Belgrade Jazz Festival în Serbia), dar și în câteva dintre cele mai renumite cluburi de jazz din Europa (Reduta Jazz Club în Praga, Sunset Sunside în Paris, sau Budapest Jazz Club).
FUNKorporation își descriu muzica ca fiind Garage funk
FUNKorporation sunt o trupă fondată în 2011 la Cluj- Napoca. Își descriu muzica ca fiind Garage funk, Jazzy Soul, Balkan Pop. De-a lungul anilor au cântat alături de o mulțime de trupe precum: Heaven Street Seven, Kistehen, IRIE Maffia, PASO, Şuie Paparude, byron, Compact și Moonlight Breakfast