Lifestyle

Ce a făcut cu banii hoțul de la Poșta Română. Iată unde a ascuns o parte din ei

Ce a făcut cu banii hoțul de la Poșta Română. Iată unde a ascuns o parte din ei

Au început să iasă la iveală mai multe detalii despre hoțul de la Poșta Română. Tânărul le-a spus oamenilor legii și motivul real pentru care a furat sacul plin cu bani.

Hoțul de la Poșta Română a fost prins, iar polițiștii din Chitila, sub coordonarea Parchetului de pe lângă judecătoria Buftea i-au făcut și o percheziție la domiciliul din București unde locuia.

În acel loc, oamenii legii au găsit suma de 28.200 de lei ascunsă într-o sobă. Banii au fost ridicați în vederea cercetărilor, ca să stabilească de unde provin.

A fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Tânărul a fost găsit după trei zile de când s-a ascuns, în Ploiești. Când polițiștii l-au înconjurat avea la el  235.000 de lei și le-a explicat oamenilor legii și de ce a ales să facă un asemenea gest necugetat: se săturase de viața pe care o avea.

După ce a plecat cu banii Poștei Române, el spune că a cheltuit pe haine, mese la restaurant, dar și-a închiriat și un apartament în Ploiești. „Pentru că nu aveam. Ce am făcut? M-am distrat”, au fost cuvintele hoțului.

Cum a fost prins

După trei zile în care a umblat pe unde a vrut și a cheltuit suma de 42.000 de lei, tânărul a fost localizat din cauza telefonului mobil pe care l-a folosit continuu.

„În urma unui complex de măsuri investigativ-operative, polițiști orașului Chitila împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov l-au depistat în localitatea Ploiești pe bărbatul în vârstă de 20 de ani.

Era bănuit de comiterea unui furt, din data de 1 noiembrie a.c. din duba Poștei Române, a unui sac ce conținea suma de 278.000 lei”, a declarat Anne Ciolcă de la IPJ Ilfov. Banii pe care hoțul i-a furat ar fi trebuit să ajungă la un oficiu poștal din Chiajna, fiind folosiți pentru plata pensiilor.

Tânărul se angajase cu doar o săptămână în urmă, pe postul de mânuitor de valori, iar acum reprezentanții Poștei Române vor deschide proces împotriva lui.