Vești bune pentru românii care vor să ajungă la mare, dar nu își permit să consume foarte mulți bani. Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) anunță lansarea unei noi ediții a programului social “Litoralul pentru toți”, începând de luni, 22 mai.
Acesta va fi disponibil pentru persoanele cu venituri reduse până în data de 18 iunie, cu prețuri ce pornesc de la 52 lei, transmite FPTR într-o informare recentă.
Cazare ieftină la Marea Neagră
Potrivit patronatelor, turiștii se pot caza în hotelurile din stațiunile autohtone de la Marea Neagră cu tarife ce pornesc de la 52 de lei pe noapte de persoană, prețurile fiind cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon.
Până astăzi, s-au înscris în program 25 de unități de cazare din toate stațiunile de pe litoralul românesc, care pun la dispoziția turiștilor, cumulat, un număr de aproximativ 4.000 de locuri de cazare pe noapte, iar până la începerea programului așteaptă să se înscrie aproximativ 50 de hoteluri care vor pune la dispoziția turiștilor, un număr de aproximativ 8.000 de locuri de cazare pe noapte.
“Continuăm acest program de succes, pe care românii îl așteaptă în fiecare an. Este perioada în care prețurile pe litoral sunt cu până la 70% mai mici decât în vârf de sezon, iar pentru mulți turiști reprezintă, poate, singura variantă prin care pot merge în vacanță la mare câteva zile. Cele mai multe hoteluri vor fi deschise începând cu sfârșitul lunii mai, dar turiștii pot face deja rezervări de sejururi pentru acest program.”, afirmă Dragoș Răducan, președintele FPTR.
Tarifele pornesc de la 52 de lei pe noapte de persoană
Potrivit tarifelor de pe site-urile operatorilor de turism, până pe data de 18 iunie, românii pot petrece un sejur la mare cu tarife pornind de la 52 de lei pe noapte de persoană, preț ce include doar cazare, fără mic dejun, la un hotel de 3 stele din stațiunea Venus. În stațiunea Mamaia, prețurile pornesc de la 101 lei/noapte/personă în camera dublă, ofertă valabilă la un hotel de 3 stele, iar în stațiunile din sudul litoralului, tarifele încep de la 57 lei/noapte/persoană în camera dublă la un hotel de 3 stele. Pentru cei care vor pachete all inclusive, acestea sunt disponibile la prețuri ce pornesc de la 200 de lei/noapte/persoană în camera dublă la o unitate de 3 stele din stațiunea Jupiter, se arată în comunicatul FPTR.
Programul “Litoralul pentru Toți” se află la ediția cu numărul 42 și este singurul program social din România susținut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone. Detaliile privind hotelurile incluse în programul “Litoralul pentru Toți” vor fi disponibile pe site-ul www.fptr.ro începând cu data de 19 mai 2023.
Federația Patronatelor din Turismul Românesc este singura federație patronală cu reprezentativitate legală la nivel de sector de activitate “turism, hoteluri restaurante”, având în componență societăți comerciale din turism care asigură venituri salariale pentru 73.752 de angajați, gestionând, într-o pondere covârșitoare, capital românesc.