Doar 44 de zile în funcție și poți primi onoruri financiare la plecare, potrivit convenției din Downing Street nr. 10. Acum, însă, în Marea Britanie este o întreagă dispută pe această temă. Iar dacă legislația este permisivă, colegi din opoziție îi cer lui Liz Truss, premierului demisionar, să renunțe la incredibila sumă de 115 mii de lire sterline, echivalentul a aproximativ 131 de mii de euro.
Câți bani trebuie să primească premierul demisionar Liz Truss. Suma este incredibilă pentru 44 de zile de muncă
Vineri, 21 octombrie 2022, s-au făcut apeluri ca premierul demisionar să renunțe la salariul anual de 115.000 de lire sterline, echivalentul a 131.270 la care are dreptul în pofida faptului că se află în funcție de mai puțin de două luni.
Acuzată de prăbușirea economiei și de creșterea cheltuielilor unei gospodării medii, Liz Truss poate sta liniștită și trăi în lux cu această indemnizație, dacă dorește. Acest lucru i-a înfuriat pe politicienii din opoziție, care i-au cerut să facă ceea ce trebuie și să refuze banii, însă s-ar putea să nu poată face acest lucru, având în vedere că este vorba de o politică guvernamentală.
Ceea ce îi înfurie, de asemenea, pe cei din opoziție, potrivit Telegraph, este faptul că Truss ar putea acum să se ocupe de cei care au susținut-o acordându-le onoruri, convenție care se aplică atunci când un prim-ministru părăsește funcția.
Astfel, membrii cheie ai echipei sale ar putea primi titluri chiar și de cavaleri, inclusiv Kwasi Kwarteng, fostul cancelar care a prezentat mini-bugetul care a dus la turbulențele de pe piețele englezești.
Acest lucru, combinat cu timpul scurt petrecut în funcție, a dus la faptul că ea este cea mai controversată de la infama listă de lavandă a lui Harold Wilson din 1976.
În timp ce mulți cer alegeri generale după cele 44 de zile de mandat ale lui Truss, alții cer repunerea în funcție a ”dizgrațiatului” Johnson, scrie media, în ceea ce devine o farsă din ce în ce mai mare.