Economic

Câți bani primește România până în toamnă? Suma e enormă

Câți bani primește România până în toamnă? Suma e enormă
Credit imagine: evz.ro

Se pare că statul român ar urma să primească peste 2,7 miliarde de euro. Această informație ar veni de la ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu.

„Întâmplător am vorbit chiar azi cu ministrul Investițiilor și proiectelor Europene, Adrian Câciu, și prima plată din adoua tranșă PNRR va veni în prima jumătate a lunii septembrie. Și se ridică la aproximativ 2,7 miliarde euro. E ceea ce știu în clipa aceasta”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.

Care e probabilitatea să nu primim banii?

În momentul de față, statul român trebuie să facă eforturi pentru a împlini cât mai multe jaloane din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), astfel încât să acceseze cât mai multe fonduri. Spre exemplu, problema pensiilor speciale riscă să ne păgubească cu 700 milioane de euro.

Conform Ministerului de Investiții și Proiecte Europene, în momentul de față trebuie să fie atinse toate cele 55 de jaloane pentru a primi integral a treia tranșă a plății. La a doua tranță, la data de 31 decembrie 2022, 43 de ținte fuseseră atinse, 12 fiind încă în lucru.

„Termenul de transmitere a CP3 (n.r. – cererii de plată) este condiționat de finalizarea ajustării PNRR și a finalizării procedurilor de aprobare a cererii de plată nr. 2. Astfel, prin implicarea și sprijinul oferit de coordonatorii de reforme și/sau investiții în vederea susținerii demersurilor MIPE pentru finalizarea și transmiterea oficială a propunerii de modificare a PNRR, inclusiv capitolul REPowerEU, toate modificările aduse planului vor fi transmise către COM (n.r. – Comisia Europeană) cu respectarea termenelor legale și ținând cont de recomandările COM“, a transmis Ministerul.

În cazul în care până în toamnă nu ajungem la zi cu jaloanele, situațioa va sta în felul următor, raportează Guvernul:

„În cazul în care, în urma analizei Comisiei, se constată că o țintă/jalon nu este îndeplinit/ă satisfăcător, Comisia va suspenda plata aferentă reformei/țintei/jalonului neîndeplinit/ă, conform calculului rezultat în urma aplicării metodologiei de suspendare. Procedura de suspendare a plăților permite continuarea punerii în aplicare a planului și le oferă statelor membre timp pentru a-și atinge jaloanele și țintele în cauză într-un interval de șase luni de la data emiterii Scrisorii de suspendare a plăților. Odată realizat acest lucru, Comisia va ridica suspendarea. Cu toate acestea, dacă un jalon sau o țintă nu este atins/ă în mod satisfăcător la sfârșitul celor șase luni, Comisia va urma procedura descrisă în Regulamentul privind Mecanismul de redresare și reziliență pentru dezangajarea sumei suspendate“.

Oficialii transmit și că actuala și controversata Ordonanță a austerității va avea un rol benefic în îndeplinirea obiectivelor:

„În ceea ce priveşte rectificarea bugetară, ea este strâns unită cu celelalte reforme organizatorice şi fiscale la nivel de Executiv, pentru că rectificarea va conta în continuarea bună a discuţiilor cu Comisia Europeană, calendarul fiind probabil august-septembrie, luna aceasta sau luna următoare”, a spus Mihai Constantin, citat de România TV.