Cătălin Denciu s-a întors din Belgia, după un tratament de mai multe luni. Medicul a încercarcat să salveze cât mai mulți bolnavi de coronavirus, cei mai mulți imobilizați la pat, dependenți de oxigen, după ce secţia ATI a Spitalului Judeţean din Piatra Neamţ a luat foc.
Cătălin Denciu s-a întors din Belgia!
Medicul-erou de la Piatra Neamț a primit vestea că pericolul major a trecut și că poate pleca acasă, cu doar câteva zile înainte de sărbătorile pascale.
Doctorul specializat în intervenții ATI, a fost dus în Belgia, la Spitalul Militar „Regina Astrid”, cu o aeronavă care a decolat de pe Aeroportul Otopeni, cu trupul acoperit în proporție de 70 la sută de arsuri și într-o stare extrem de gravă. Semnele tratamentelor și ale terapiilor pe care le-a primit în Belgia, dar și cele ale intervențiilor chirurgicale ce au urmat un plan complex, personalizat, ca urmare a scanărilor profunzimii rănilor, au început să se vadă.
Specialiștii belgieni i-au refăcut țesuturile distruse și, la un moment dat, l-au și detubat. În toată această perioadă, lângă el s-a aflat soția sa, Alina, tot medic la Spitalul din Piatra Neamț, dar ginecolog, scrie EVZ.
„Cu puțin timp îninate de Paște, a primit vestea că poate fi externat. Și nu este o extrenare de moment, un fel de învoire medicală, ci una definitivă pentru că starea sănătății lui este bună în acest moment. Poate să meargă și să mănânce singur. Recuperarea lui este aproape completă. Mai tebuie doar să facă anumite terapii de recuperare motorie, pentru a recăpăta într-o proproție cât mai mare, chiar completă, flexibilitatea articulațiilor. Și, foarte important, mental este extrem de bine. Belgienii i-au salvat viața, i-au dăruit una nouă, ținând cont de starea în care a ajuns la ei (n.r. 70 la sută arsuri). În România nu se știe dacă ar fi supraviețuit. Așa, Cătălin a putut veni acasă, la Piatra Neamț, pentru a sărbători Paștele. A ciocnit creștinește un ou, a stat la masă cu famiia lui după atâtea luni de suferință. Amândoi sunt epuizați după atâta efort și suferință. Și încă lupta nu e încheiată, chiar dacă recuperarea este una extraordinară”, au povestit apropiați ai familiei lui Cătălin Denciu, potrivit România TV.