Social

Cât este alocația pentru hrana unui bolnav de COVID-19! Ce părere are Beatrice Mahler

Cât este alocația pentru hrana unui bolnav de COVID-19! Ce părere are Beatrice Mahler

Managerul Institutului ”Marius Nasta” din București, Beatrice Mahler, a vorbit despre mesele primite zilnic de un pacient bolnav de COVID-19 și nu numai.

”Alocația pentru hrana zilnică este insuficientă”

Beatrice Mahler, a postat un mesaj, pe o rețea de socializare, despre alocația pentru hrana zilnică a unui pacient. Managerul Institutului ”Marius Nasta” din Capitală este de părere că suma este insuficientă, mult sub nevoia reală a unui pacient. Un pacient bolnav de COVID are alocat pentru cele 3 mese, 10 lei/zi, costul fiind ceva mai mare pentru cei care au diabet zaharat sau tuberculoză.

„Consider că și la noi la Institutul Marius Nasta, costurile celor trei mese zilnice sunt, din păcate, extrem de reduse conform alocării bugetare (HG 851/2018), adică a banilor pe care noi, ca spital, îi primim pentru a asigura mâncarea pacienților. Un pacient bolnav de COVID are alocat astăzi pentru cele 3 mese, fix 10 lei/zi regim comun, 15 lei/zi pentru pacientul care are și diabet zaharat sau 16 lei/zi pentru pacientul cu tuberculoză”, a transmis medicul.

Institutul Marius Nasta are bucătăria proprie

Beatrice Mahler a precizat faptul că Institutul Marius Nasta are bucătăria proprie, cu personal propriu, o infrastructură modernizată şi astfel banii alocaţi sunt cheltuiţi mai eficient.

„Deși la Marius Nasta suntem la limita superioară de calcul a hranei alocate zilnic, DA, din păcate alocația pentru hrana zilnică, din perspectiva mea, este insuficientă, mult sub nevoia reală a unui pacient bolnav de COVID și nu numai!”, a mai subliniat aceasta, potrivit Libertatea.