Casa Regală este zguduită din temelii după înștiințarea făcută de Harry și Meghan Markle. Acum știe și Regina Elisabeta a II a.
Prinţul Harry şi Meghan nu se mai întorc la casa regală britanică. Cei doi au anunţând-o pe regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii că nu îşi vor relua îndatoririle de membri ai monarhiei. Anunțul a fost făcut public vineri la Palatul Buckingham, potrivit Reuters.
Harry şi Meghan, care vor deveni din nou părinți, au uimit membrii familiei regale după ce şi-au anunţat intenţia de a renunţa la atribuţiile regale.
Ducele şi ducesa de Sussex i-au confirmat majestăţii sale Regina că nu vor reveni ca membri cu îndatoriri în cadrul familiei regale, a precizat Palatul Buckingham.
Deşi am primit decizia cu tristeţe, ducele şi ducesa vor rămâne în continuare membri mult iubiţi ai familiei regale, se mai spune în comunicat.
Ce se întâmplă cu toate titlurile militare onorifice şi patronajele regale deţinute de cuplu?
Palatul Buckingham a anunţat că titlurile militare onorifice, precum şi patronajele regale deţinute de cuplul princiar vor reveni din nou reginei.
Un purtător de cuvânt al cuplului princiar a precizat că aceştia „vor rămâne dedicaţi serviciului către Regatul Unit şi din lumea întreagă şi şi-au oferit în mod continuu sprijinul pentru organizaţia pe care au reprezentat-o, indiferent de rolul oficial”, a mai precizat purtătorul de cuvânt.
„Cu toţii ne putem pune viaţa în slujba comunităţii. Serviciul public este universal”, a mai spus acesta.