Casa lui Sorin Cârțu, vandalizată. „Sclavule, clonatule”. Cine sunt suspecții? Casa preşedintelui echipei de fotbal Universitatea Craiova, Sorin Cârţu, a fost vandalizată în noaptea de joi spre vineri. Persoane necunoscute au scris pe garduri injurii şi cuvinte jignitoare, precum „sclavule!” sau „clonatule!”.
Camerele de supraveghere au surprins imagini cu făptaşii, iar poliţiştii îi caută acum. Primele indicii duc către membri galeriei Peluza Sud 97, suporteri ai echipei FC U Craiova 1948, echipă patronată de omul de afaceri craiovean Adian Mititelu.
De altfel, şi pe garduri, alături de injurii, aceştia şi-au lăsat şi semnătura „PS 97″. Incidentul vine la scurt timp după ce echipa lui Adrian Mititelu a promovat în Liga a II-a.
„U” Craiova, „o promovare meritată”
Echipa antrenată de Eugen Trică a promovat oficial in Liga a doua, dupa ce FRF a anunțat decizia de a nu se mai continua Liga a 3-a.
„E o promovare meritată, nu cred ca exista niciun dubiu. Am dominat acest campionat, toate aceste lucruri s-au realizat printr-o munca titanica, cu disciplina si cu o implicare a tuturor jucatorilor.
La Craiova s-a creat o familie! Vreau sa felicit jucatorii, staff-ul si acesti suporteri minunati. Si nu in ultimul rand conducerea, care ne-a asigurat toate conditiile pentru a promova”, a declarat Eugen Trică pentru PRO X.