Social

Carmen Tănase, propuneri pentru relaxarea restricţiilor: Ar trebui să fie liber pentru toată lumea

Carmen Tănase, propuneri pentru relaxarea restricţiilor: Ar trebui să fie liber pentru toată lumea

În cadrul ediţiei News Hour with CNN, celebra actriță Carmen Tănase a comentat scenariile în care s-ar putea redeschide spectacolele cu capacitate 100%. Aceasta a propus oficialilor schimbarea codului de culoare pentru că verde induce în eroare.

Este pentru prima dată când rata de infectare ajunge în Capitală la 1.49 la mia de locuitori. Alin Stoica, prefectul Capitalei a declarat că se pot decide noi măsuri de relaxare a restricţiilor, după 48 de ore de la scăderea incidenței de COVID sub 1,5 la mia de locuitori. Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situații de Urgenţă ar putea fi convocat joi.

Restaurantele, barurile şi cinematografele se pot deschide

La atingerea pragului de 1,5 la mia de locuitori, restaurantele, barurile şi cinematografele se pot deschide la o capacitate de 50%, dar vor fi permise şi concertele cu maxim 300 de persoane.

Actrița Carmen Tănase a propus decidenţilor să schimbe culoarea scenariilor pentru că verde înseamnă liber pentru toată lumea.

„Cred că ar trebui să schimbe puțin culorile pentru că pe verde știu că trece toată lumea inclusiv pietonii inclusiv mașinile care sunt pe verde. Nu știu, verde ne duce în eroare, la verde ar trebui să fie liber pentru toată lumea. Să pună roz, curcubeu, ceva de genul”, a spus Carmen Tănase.

Este fericită dacă are un spectator care este dornic să vadă munca ei

Celebra artistă a mai fpst întrebată cum este să joace într-o sală de spectacol pe jumătate goală, iar aceasta a precizat că este fericită dacă are un spectator care este dornic să vadă munca ei.

„Pentru mine nu este absolut nicio diferență. Eu nu mă uit în sală. Eu dacă am un spectator și ăla și-a cumpărat bilet și e dornic să vadă munca mea de câteva luni de zile, eu sunt fericită.

Deci nu asta este problema și în general pentru noi actorii nu contează, noi jucam. Şi pe vremuri când erau vremuri de restriște și lumea nu prea venea la teatru, după revoluție când spectacolul era pe stradă, să știți că jucam pentru oricât spectatorii erau în sală, cu aceeași bucurie.

Ba cu mai multă bucurie pentru că eram recunoscători pentru că oamenii ăia și-au rupt din timpul lor să vină. Nu asta este problema. Problema este că sunt niște măsuri absurde pe care nu le înțelege nimeni”, a conchis actrița Carmen Tănase, potrivit Antena 3.