Carmen Brumă, despre cazul femeii agresată sexual într-un parc. „Chestia asta m-a intrigat, enervat, înfuriat”.
O femeie a fost agresată sexual, în Parcul Tineretului, sâmbătă seara. Femeia alerga în parc în parc, iar cel care ar fi agresat-o era însoţit de un prieten. Din fericire, aceasta a fost auzită de niște trecători care i-au auzit strigătele de ajutor.
Carmen Brumă a vorbit pe larg, pe Instagram Stories, despre acest subiect.
„Pentru că am și alergat în Tineretului și, probabil, mulți dintre voi ați văzut știrea de zilele trecute, când aflam că o femeie, care alerga și ea, a fost agresată de două jeguri umane, să le spunem așa drăguț și indulgent, care au încercat să o violeze.
Din fericire, femeia a țipat și erau niște oameni în apropiere care au salvat-o și au chemat și Poliția. Să vedem ce o să se întâmple. Mă gândeam cum ar putea femeile care aleargă, de exemplu, să se protejeze în astfel de situații, să aibă un mijloc de autoapărare la îndemână.
Uitându-mă în legislație, am văzut că electroșocurile, spray-urile paralizante sunt cumva la limită, ar trebuie folosite numai în anumite condiții. Chestia asta m-a intrigat, enervat, înfuriat”, a spus Carmen Brumă.
Aceasta a mai spus că femeile au dreptul legal să se apere cu spray paralizant sau un electroșoc. Din nefericire, poți doar să cumperi aceste lucruri, nu să le și scoți din casă.
„Conform legii, ai putea să-ți iei fără vreo autorizație specială un electroșoc de exemplu sau un spray paralizant, dar nu ai voie, teoretic, să ieși cu el din casă, pentru că nu ai voie în spații publice, în mijloace de transport public și așa mai departe. Deci, le cumperi, le ții frumos acasă”, a adăugat Carmen Brumă.