Care vor fi primii beneficiari ai vaccinului anti-COVID? Într-o emisiune TV, celebrul medic Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara, a fost întrebat care vor fi primii beneficiari ai vaccinului anti-COVID. Doctorul de Boli Infecțioase de la Timișoara a dat un răspuns care va va ului.
Primii care îl vor obține vor fi bogații
„Este complicată, pentru că sigur, primii care îl vor obține vor fi bogații, adică țările care își pot permite să-l cumpere, cei care au influență mai mare în lume și abia apoi ceilalți. De aceea, cred că cel mai important e să prevenim boala cu mijloace nespecifice, mijloace care ne sunt acum la dispoziție”, a declarat Virgil Musta, în direct la B1 TV.
Într-o postare pe Facebook, medicul a vorbit și de creșterea alarmantă de infectări din ultimele zile.
Această extindere a pandemiei la noi în țară determină suferință fizică și psihică
Redăm mesajul postat de Virgil Musta, pe Facebook:
“Suntem într-o perioadă dificilă, în care numărul de cazuri de infecție Covid-19 a crescut alarmant și în județul Timiș. Consecutiv a crescut și numărul de forme severe și critice, precum și de decese. Toate acestea se datorează și faptului că o parte dintre concetățeni nu repectă nicio regulă, dând crezare fake news-urilor, teoriilor conspirației sau falselor îndemnuri la libertate. Fiecare este liber să facă ce vrea cu viața și sănătatea lui, până în punctul în care pui în pericol sănătatea celorlalți. Este în primul rând vorba despre respectul pentru ceilalți, care ar trebui să primeze, indiferent de măsurile impuse sau nu de autorități.