Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a anunțat luni seara că cei care v0r beneficia de vaccinul anti-COVID-19, vor fi persoanele vulnerabile, adică cele peste 65 de ani și cele cu boli cronice.
„Categoric, persoanele vulnerabile, ceea ce înseamnă persoane peste 65 de ani şi persoane cu boli cronice, începând de la boli pulmonare cronice, boli cardiovasculare, obezitate, diabet zaharat, neoplazii, cancere, sunt boli prioritare care îi poziţionează pe pacienţi în primele categorii ca beneficiari ai campaniei de vaccinare”, a afirmat, Valeriu Gheorghiţă.
Pe lângă categoriile deja menționate mai sus, prioritate mai au angajații din domeniul sănătății. Medicul Valeriu Gherorghiță a mai declarat că cei cu vârsta până în 18 ani nu vor fi imunizați, deoarece nu există studii certe cu privire la aceste categorii de vârstă efectuate de companiile care dezvoltă un vaccin, care să combată infecția provocată de noul cronavirus.
„Motiv pentru care, la aceste categorii deja menţionate, se adaugă activităţile esenţiale din infrastructura critică şi protejarea persoanelor care deservesc aceste tipuri de activităţi. Ceea ce trebuie să înţelegem este legat de tipul de comorbiditate pentru că sunt vaccinuri care vor avea o pleiadă de indicaţii şi de contraindicaţii, dar din punct de vedere strategic persoanele cu boli cronice sunt persoanele prioritizate pentru a primi în primele etape vaccinarea împotriva SARS-COV-2”,a mai declarat Gheorghiţă.
Președintele a anunțat că vaccinarea se va face etapizat
Luni, Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă, după întâlnirea cu miniștrii apărării, sănătății și de interne pe tema campaniei de vaccinare anti-COVID-19.
„Vaccinarea se va realiza la locul de muncă pentru personalul din domeniul sănătății și prin centrele de vaccinare fixe și mobile, echipe mobile, rețeaua de medicină de familie și centre drive-through pentru toate celelalte categorii de populație”, a spus Iohannis, potrivit Librtatea.