Greva din transportul aerian al Italiei a anulat, sâmbătă, 1000 de zboruri și peste 270.000 de călători au fost nevoiți să își reprogrameze deplasările, printre care și mulți români.
Și piloții de la compania Ryanair sunt în grevă, peste 100 de zboruri fiind anulate pe aeroportul Charleroi din Belgia.
Da, avem drepturi
Dar, legislația europeană oferă mai multe drepturi pasagerilor care se confruntă cu astfel de situații neplăcute.
Legislația europeană oferă mai multe drepturi și beneficii pentru pasagerii care se confruntă cu probleme de anulare zbor sau întârzieri mari. În situația în care zborul este efectuat pe teritoriul Uniunii Europene, pleacă din România în Germania sau aterizează pe un aeroport din Uniunea Europeană, venind din afara Uniunii, dar curs este operată de o companie din Uniunea Europeană, în caz de anulare, se oferă o rambursare în termen de 7 zile a întregului cost al biletului și se acordă, bineînțeles, un zbor de retur la punctul de plecare inițial sau o redirecționare către destinația finală cât mai repede posibil, se oferă și mese și băuturi răcoritoare proporțional cu timpul de așteptare și, de asemenea, au dreptul la două apeluri telefonice gratuite și de a trimite mesaje în mod gratuit pe e-mail sau fax.
În cazul în care ziua de plecare programată pentru noul zbor este în altă zi față de zborul inițial, se oferă și cazare la hotel și, bineînțeles, transport gratuit între aeroport și hotel. Pe lângă toate acestea, dacă zborul este de până la 1.500 km, pasagerul are dreptul la o compensație de 250 euro, pe o distanță între 1.500 și 3.000 km, compensația este de 400 euro, iar dacă distanța până la aeroportul de destinație este mai mare de 3.000 km, compensația este de 600 euro.
Cu calm
În astfel de situaţii este important să îţi menţii calmul şi să ţii cont de faptul că legile europene sunt acolo ca să te protejeze, să îţi ofere sprijin şi compensaţii şi, în cele din urmă, o rezolvare facilă a tuturor problemelor. Dar ca să beneficiezi de aceste legi favorabile călătorilor, trebuie mai întâi să îţi cunoşti drepturile şi să le înţelegi.
În primul rând, operatorii aerieni îţi vor acorda asistenţă şi suport în bază al Consiliului European şi al Parlamentului European de stabilire a unor norme comune în materie de compensare şi de asistenta pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare sau a anularii/ întârzierii prelungite a zborurilor.
Conform legislaţiei, în cazul întârzierii zborului, ai dreptul de a primi gratuit mâncare, gustări şi răcoritoare, direct proporţional cu timpul de aşteptare.