Într-un interviu pentru Gândul, avocatul specializat în contencios administrativ și fiscal Augustin Babaneacșa Drăghiceanu – SCA “Drăghiceanu, Bolca si Asociații“ – și consultantul fiscal Cristian Rădulescu, partener TaxHouse, au explicat tot ceea ce trebuie să știți despre condițiile care trebuie îndeplinite pentru a cumpăra o locuință cu o cotă redusă de TVA de 5%.
Potrivit specialiștilor, pentru a intra în posesia acestei case, aveți nevoie de trei condiții importante, iar prima dintre ele este strâns legată de preț.
„Avem o condiție de preț”
“Condițiile, dacă e să ne uităm la ele, sunt, în principiu, trei importante. Este o condiție legată de preț și aici se împart în mai multe categorii, în principiul anul acesta locuințele care sunt până în 450.000 de lei pot să fie cumpărate cu cota de TVA de 5% indiferent de numărul lor.
Apoi avem o condiție de preț de 700.000 de lei, deci peste 450.000 de lei dar până în 700.000 de lei, în care se poate achiziționa un singur imobil, iar de la anul aceste două plafoane de 450.000 de lei și 700.000 de lei vor fi schimbate, va rămâne un singur plafon, de 600.000 de lei în care trebuie să ne încadrăm”, a explicat consultantul fiscal Cristian Rădulescu.
A doua condiție o reprezintă suprafața pe care trebuie să o aibă casa
Cea de-a doua condiție de care se va ține seamă este legată de suprafața casei sau a apartamentului care urmează să fie achiziționat. “Apoi, a doua condiție este legată să zic, important, de suprafața pe care trebuie să o aibă imobilul, respectiv apartamentul sau casa, și vorbim de o suprafață utilă maximă de 120 metri pătrați. Și aici se face trimite la Legea Locuinței în funcție de care să se determine această suprafață utilă.
În speță, ele pot să includă anumite elemente și Legea Locuinței prevede în mod expres acest lucru, este de văzut și de urmărit cu atenție ce se întâmplă cu balcoanele, cu terasele și alte elemente care pot să intre sau care nu pot să intre în suprafața utilă a apartamentului și este important din această perspectivă”, a mai spus Cristian Rădulescu.
La ce se referă a treia condiție
Cristian Rădulescu a explicat ulterior și care este cea de-a treia condiție. “A treia condiție era o condiție generică care spunea că acele imobile trebuie să fie locuite ca atare la momentul livrării, la momentul la care se face transferul dreptului de proprietate și de posesie implicit asupra bunului imobil unde pur și simplu nu existau clarificări prin legislația fiscală vizavi de îndeplinirea acestei condiții”, a explicat consultantul fiscal Cristian Rădulescu.
În aceste sens, potrivit legii au fost aduse clarificări privind dotările locuințelor, respectiv „dacă un apartament fără o centrală este locuibil ca atare sau nu, dacă un apartament fără acces la utilități este locuibil sau nu, dacă un apartament care este finisat doar la gri sau doar la roșu sau la alb este considerat locuibil sau nu”.