Lifestyle

Care este relația dintre Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol? „Mă face fericită”

Care este relația dintre Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol? „Mă face fericită”

Care este relația dintre Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol? „Mă face fericită”. Ioana Ginghină povestește pe blogul personal cât de greu i-a fost să accepte să o împartă pe fiica sa cu fostul soț, Alexandru papadopol.

Actrița mărturisește cu sinceritate că i-a luat ceva timp să accepte noua sa viață. Și să nu mai aibă resentimente față de tatăl fiicei sale.

„Țin minte că atunci când simțeam că o dau pe Ruxandra, pentru câteva zile, parcă se rupea ceva din mine. Fusesem obișnuită să stau cu ea zilnic. Rar, în toți acești ani, am stat departe de ea.

Și când am filmat în Turcia, acum 10 ani, am luat-o cu mine. Deci imi era foarte greu să mă despart de ea. În capul meu, vina era doar a fostului soț pentru asta, deci când venea să o ia, eram un pachet de nervi. Nu mă certam, mai ales de față cu Ruxi, însă acea energie, acea apăsare se simțea de la o poștă, iar copilul nu are nevoie de asta.

Dar ușor, am învățat să apreciez timpul în care rămâneam singură. Citeam, ieșeam, mă uitam la ce filme voiam eu, așa că plecările Ruxandrei la tatăl ei s-au transformat în escapade frumoase și linistite pentru mine.

Atunci am realizat că trebuie să am o relație frumoasă de parteneriat cu fostul. Mă face și pe mine și pe fiica mea fericită”, a povestit Ioana Ginghină.

Sfaturi pentru părinții care au divorțat

„- Da, știu nu e ușor să fii prieten cu el sau cu ea, însă pui “comoara” pe primul loc și gata. Să nu uităm că totuși v-ați iubit odată așa de mult încât ați făcut un copil.

– Deci, dacă vrei ca acesta să fie sănătos și la minte și la trup, nu fă scandal, glume proaste, ironii la adresa celuilalt când transferați copilul de la unul la altul.

– Copilul nu trebuie expus niciodată sentimentelor negative ale unui partener, la fostul partener.

– Asta înseamnă ca toți adulții implicați în viata copilului trebuie să comunice calm și cu respect.

– Nu uitați, copilul este o jumătate din fiecare, așa că trebuie să aveți o relație frumoasă.

– Dacă nu reușiți, cereți urgent ajutor, mergeți la psiholog și rezolvați situația. Chiar este important.

Nu mi-a fost ușor, mai ales că am avut și parte de atâta mediatizare, însă sănătatea Ruxandrei este pe primul loc și pentru ea am învățat să accept situația și să merg cu capul sus mai departe”, a mai spus Ioana Ginghină.