Fostul premier al României în guvernul PSD-ALDE, Viorica Dăncilă, a fost numită consultant de strategie al BNR. Fostă candidată la prezidențiale a PSD în 2019 ar urma să înceapă treaba de la 1 iunie.
Care este noua funcție a Vioricăi Dăncilă?
Funcția pe care o va ocupa Viorica Dăncilă la Banca Națională Română, este de Consilier de Strategie de Sustenabilitate și Energie Verde. De la data de 1 iunie 2021, fostul premier al României, urmează să înceapă programul.
A fost angajată pe bază de dosar
Viorica Dăncilă a depus un dosar și a susținut și un interviu pentru angajarea în corpul consilierilor. Fostul candidat la alegerile prezidenţiale va ocupa funcția de consilier pe strategia de sustenabilitate și energie verde, în cadrul Băncii Naționale Române, potrivit Antena 3.
Viorica Dăncilă este absolventă a Facultății Forajul Sondelor şi Exploatarea Zăcămintelor de Hidrocarburi de la Institutul de Petrol şi Gaze. Ulterior, ea a terminat și un master în Spațiul Public European la SNSPA.