Lifestyle

Care este adevărul despre reacțiile adverse. Ce a declarat Nelu Tătaru despre vaccinul AstraZeneca

Care este adevărul despre reacțiile adverse. Ce a declarat Nelu Tătaru despre vaccinul AstraZeneca

Deputatul PNL Nelu Tătaru, fost ministru al sănătății, susține că nu s-a demonstrat o legătură directă între vaccinul AstraZeneca și dezvoltarea de tromboze. Cu toate acestea, el spune că este necesară monitorizarea persoanelor care au primit acest set de imunizare.

Tataru: „trebuie tratată mai serios această comunicare”

„Având în vedere ultimele evenimente şi deciziile multor state, cred că trebuie tratată mai serios această comunicare. Evaluarea, supravegherea, comunicarea, nu doar simpla evaluare la 15 minute după efectuarea vaccinului, dar şi relaţia pe care cel vaccinat o are în continuare cu medicul de familie ş ţinând cont că totuşi etapa de vaccinare în masă reprezintă şi acea etapa de farmaco-vigilenţă în care aducem pe tapet şi eventualele reacţii adverse apărute la etapa de vaccinare în masă, atunci cred că trebuie să fim foarte atenţi, iar comunicarea trebuie să fie pe măsura”, a declarat Nelu Tataru.

Între timp, Agenția Europeană a Medicamentului a anunțat că rămâne ferm convinsă de beneficiile vaccinului produs de compania AstraZeneca. Potrivit Agenției, nu există niciun indiciu în momentul de față că vaccinul a provocat formarea cheagurilor de sânge la persoanele care au primit o doză din acest ser. Agenția anunță că evaluarea va continua și vor fi analizate toate incidentele raportată de anumite ţări caz cu caz, potrivit RRA.