International

Canicula din Europa schimbă radical obiceiurile turiştilor. Țările cu flux mare de călători sunt îngrijorate

Canicula din Europa schimbă radical obiceiurile turiştilor. Țările cu flux mare de călători sunt îngrijorate
Foto: capital.ro

Temperaturile ridicate din sudul Europei ar urma să schimbe obiceiurile turiștilor. Tot mai mulți ar putea opta pentru destinații mai răcoroase sau să plece în vacanță primăvara sau toamna pentru a evita căldura extremă, potrivit estimărilor organizațiilor de turism și ale experților.

Datele Comisiei Europene pentru Turism (ETC), o asociație a organizațiilor naționale de turism, arată că numărul de persoane care intenționează să călătorească în regiunea mediteraneană în perioada iunie – noiembrie a scăzut deja cu 10% față de anul trecut, când temperaturile ridicate au dus de asemenea la secetă și incendii de pădure.

Mai pe răcoare

În schimb, destinații precum Cehia, Danemarca, Irlanda și Bulgaria au înregistrat o creștere a interesului turistic.

„Ne așteptăm ca în viitor condițiile meteo imprevizibile să aibă un impact mai mare asupra opţiunilor celor care călătoresc în Europa”, spune Miguel Sanz, șeful ETC. Un raport al ETC arată deja că 7,6% dintre călători consideră în prezent că fenomenele extreme sunt o preocupare majoră pentru călătoriile în perioada iunie-noiembrie.

Mai rezervați

Cererea pentru călătorii a crescut din nou în această vară, deoarece turiștii au lăsat în urmă restricțiile din perioada pandemiei, iar companiile de turism spun că temperaturile ridicate nu au dus la prea multe anulări… încă.

Concret, britanicii au făcut mai puține rezervări pentru destinațiile interne și mai multe pentru Marea Mediterană – adesea cu multe luni înainte de a călători – deoarece continuă să caute destinații pentru plajă, potrivit lui Sean Tipton de la agenția britanică de turism ABTA.

Însă acest echilibru riscă să fie dat peste cap, deoarece este de aşteptat ca valurile de căldură să devină şi mai intense. Oamenii de știință avertizează de mult timp că schimbările climatice provocate de emisiile de dioxid de carbon generate de arderea combustibililor fosili, vor face evenimentele meteorologice extreme mai frecvente, mai severe și mai mortale.

Arșița este insuportabilă

În ultimele săptămâni, mass-media europeană a găzduit știri despre turiștii care au avut nevoie să fie transportați cu avionul de pe plajele italiene sau despre turista care a leșinat din cauza căldurii de pe Acropole.

„Un sondaj recent realizat de noi arată o scădere a numărului de persoane interesate să-și facă vacanța în august – luna de vârf – în timp ce tot mai mulți europeni plănuiesc călătorii pentru toamnă”, spune Sanz.

Turiştii se reorientează

Turiștii aflaţi la Roma spun pentru Reuters că se gândesc serios dacă vor mai vizita vreodată capitala Italiei în luna iulie. „Voi veni din nou când va fi mai rece. Numai în iunie și aprilie”, spune Dalphna Niebuhr, o turistă americană aflată în vacanță cu soțul ei la Roma săptămâna aceasta, explicând că temperaturile foarte ridicate le-au făcut vacanța „îngrozitoare”.

Acest lucru va afecta grav economia Italiei, care este susţinută masiv de turismul estival. Ministerul Mediului din Italia a avertizat într-un raport din acest an că turiștii străini vor călători mai mult primăvara și toamna și vor alege destinații mai răcoroase. Unii speră însă că această schimbare va duce la alegerea unei alte perioade de vacanță și nu la o reducere a numărului total de turiști.

În Spania, este de aşteptat să se înregistreze o cerere turistică puternică pentru plajele din nordul țării și de pe insulele spaniole, unde temperaturile de vară sunt de obicei mai scăzute, potrivit unui raport al asociației întreprinderilor de turism din țară, Exceltur.