Când va veni sfârșitul lumii. George Becali, cunoscut ca Gigi Becali, este un om de afaceri și politician român. Fostul membru al Parlamentului European a devenit, în urmă cu mai mulți ani, un mare credincios. Acest lucru s-a întâmplat după ce a suferit un mare șoc, acum 20 de ani, când sora lui mai mare a murit la doar 44 de ani.
Când va veni sfârșitul lumii. Becali: „Va pune Dumnezeu sfârșitul…”
În cadrul unui interviu acordat pentru România TV și difuzat vineri seară, în prima zi de Crăciun, Gigi Becali aspus că vrea să se apropie mai mult de Dumnezeu.
Eu, încet, încet, renunț la toate! La tot, tot, tot!
„Eu, încet, încet, renunț la toate! La tot, tot, tot! De ce?! Pentru că nu poți să faci rugăciune curată dacă ai gândul și la o afacere. Eu vreau să fac rugăciune curată. Dacă o țin cu lumea, cu afacerile, cu politica, nu pot… Nu mai am afacerile care sunt vechi”, a spus Becali.
Gigi Becali spune că sfârșitul lumii va venii în aproximativ 50 de ani. „Când va veni Antichrist, va pune Dumnezeu sfârșitul pentru că vor pica, vor cădea și oameni drepți”.
Becali: „Când va veni Antichrist, va pune Dumnezeu sfârșitul…”
„Părerea mea este că sfârșitul e în 40-50 de ani. Sfârșitul lumii… Zic eu. Când va veni Antichrist, va pune Dumnezeu sfârșitul pentru că vor pica, vor cădea și oameni drepți. Și, atunci, de mila asta, de mila femeilor cu copii mici, femei care alăptează, Dumnezeu va opri chinul și va veni sfârșitul. Dar peste 40-50 de ani. Noi nu vom prinde. Așa cred eu!”, a mai spus acesta.
Legat de pandemia de coronavirus, omul de afaceri a anunțat că va aduce un medicament din Rusia în spitalele din România, pentru a trata pacienții de COVID-19.
Gigi Becali dorea să ajute spitalele din România, aducând un medicament ieftin și destul de vechi, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Medicamentul nu a fost aprobat de Uniunea Europeană, iar afaceristul a rămas cu cele 100.000 de bucăți nevândute.
L-am comandat și l-am plătit deja. Aduc 100.000 de bucăți din Rusia
„Nu mai cumpăr măști pentru spitale pentru că se ocupă statul de asta. Dar am vorbit din nou cu fata domnului Streinu Cercel și am comandat un medicament care nu mai există. Era foarte bucuroasă că am reușit pentru că nu mai e acest medicament. Se numește Arbidol. L-am comandat și l-am plătit deja. Aduc 100.000 de bucăți din Rusia”, declara Gigi Becali la Pro X, în luna aprilie.