Social

Când se termină pandemia COVID? Anunțul lui Streinu Cercel dă fiori

Când se termină pandemia COVID? Anunțul lui Streinu Cercel dă fiori

Când se termină pandemia COVID? Anunțul lui Streinu Cercel dă fiori.

Prof. Dr. Adrian Streinu Cercel a declarat, în emisiunea Marius Tucă Show, la Aleph News, că spitalele nu vor mai semăna cu cele de dinainte. În epoca post COVID, relația medic-pacient va deveni una la distanță, în care diagnosticul unei boli va fi pus în urma unei discuții.

„În primul rând spitalele nu vor mai semăna cu ce au fost spitalele înainte. Ele vor fi modificate cu circuite total diferite de tip triaj, covid, non covind. Nu mai seamănă nimic cu nimic. Relaţia medic-pacient nu mai seamănă cu ce era până acum.

Dacă până acum medicul vorbea faţă în faţă cu pacientul, de acum se impune distanţa între cei doi parteneri de discuţie, pentru că un lucru deosebit de important în diagnosticul unei boli este anamneza, adică discuţia cu pacientul în aşa fel încât să diseci evoluţia în dinamică ca să îţi dai seama despre ce este vorba. Lucrurile se vor schimba foarte mult.

O serie de investigaţii sunt amânate tocmai că nu există acces imediat în zonele care sunt non-covid sau în zonele covid. Lucrurile se schimbă esenţial. Practic, toată lumea va avea de clădit un nou sistem sanitar bazat pe cu totul alte modalităţi de circulaţie în interiorul acestor spitale”, a declarat acesta.

Întrebat de Marius Tucă când se va termina „epoca coronavirusului”, răspunsul lui Streinu Cercel a fost unul scurt.

„În 2023.”