Lifestyle

Când banii nu sunt o prioritate, oamenii sunt mai fericiți, potrivit unui nou studiu

Când banii nu sunt o prioritate, oamenii sunt mai fericiți, potrivit unui nou studiu
ziare.com/ pxfuel.com

Oamenii sunt mai fericiți atunci când banii nu sunt prioritari în viața lor, arată un studiu al Universității McGill.

Persoanele, pentru care banii nu reprezintă o prioritate, sunt mai fericiți

Oamenii de știință au descoperit că persoanele care trăiesc în comunități în care banii joacă un rol minim raportează niveluri foarte ridicate de fericire.

FOTO citatepedia.ro

În acest sens, autorii studiului au menționat următoarele:

  • „Se presupune adesea că creșterea economică îmbunătățește fericirea oamenilor din țările cu venituri mici, deși asocierea dintre venitul monetar și bunăstarea subiectivă a fost un subiect de dezbatere”.
  • „Testăm această ipoteză comparând trei măsuri diferite ale bunăstării subiective în comunitățile cu venituri foarte mici, cu niveluri diferite de monetizare”.
  • „Contrar așteptărilor, toate cele trei măsuri ale bunăstării subiective au fost foarte ridicate în site-urile cel mai puțin monetizate și comparabile cu cele găsite în rândul cetățenilor națiunilor bogate”.

Oamenii din țările mai puțin monetizate sunt mai fericiți

Conform cercetătorilor, societățile mai puțin monetizate nu sunt de obicei incluse în sondajele globale de fericire. Studiul actual a arătat că majoritatea oamenilor din aceste comunități au raportat niveluri remarcabil de înalte de fericire.

Astfel, în comunitățile cu cele mai scăzute niveluri de monetizare, experții au documentat un grad de fericire comparabil cu ceea ce se găsește în țările scandinave, care de obicei se cotează cel mai mult din lume.

Autorul principal al studiului, profesorul Eric Galbraith, a spus:

„Studiul nostru sugerează posibile modalități de atingere a fericirii care nu au legătură cu veniturile mari și bogăția material. Acest lucru este important, deoarece dacă replicăm aceste rezultate în altă parte și putem identifica factorii care contribuie la bunăstarea subiectivă, ne poate ajuta să eludăm unele dintre costurile de mediu asociate cu atingerea bunăstării sociale în țările cel mai puțin dezvoltate.”

Niveluri ridicate de bunăstare subiectivă pot fi atinse cu o monetizare minimă

Descoperirile indică faptul că niveluri ridicate de bunăstare subiectivă pot fi atinse cu o monetizare minimă și contrazic ideea că o creștere economică ar fi legată de satisfacția vieții în rândul populațiilor cu venituri mici.

FOTO cuvintecelebre.ro

Pentru acest studiu (publicat în jurnalul PLOS ONE), cercetătorii au petrecut timp în mai multe comunități mici de pescuit, cu diferite grade de monetizare, în Insulele Solomon și Bangladesh, unde cetățenii din zonele rurale și urbane de mai multe ori.

Au fost intervievate, în total, 678 de persoane cu vârsta medie de 37 de ani.

Rezultatele studiului au arătat că în comunitățile în care banii erau mai folosiți, cum ar fi Bangladeshul urban, locuitorii au raportat niveluri mai scăzute de fericire.

Referitor la nivelul de fericire al oamenilor, autorul principal al studiului, Sara Miñarro, a explicat că:

  • „În sit-urile mai puțin monetizate, am descoperit că timpul petrecut mai mult cu familia și în  natură sunt factori responsabili pentru a-i face pe oameni fericiți”.
  • „Dar odată cu creșterea monetizării, am constatat că factorii sociali și economici recunoscuți în mod obișnuit în țările industrializate au jucat un rol mai important. În general, descoperirile noastre sugerează că monetizarea, în special în stadiile sale incipiente, poate fi de fapt dăunătoare fericirii”, citează earth.com