Cancerul, tratat fără produsele chimice. Constantin Dulcan a dezvăluit rețeta secretă a unui medic american. Cancerul, o afecțiune gravă ce poate pune viața în pericol, poate fi tratat fără produsele chimice. Metoda descoperită vindecă natural această maladie.
Cancerul, tratat fără produsele chimice. Constantin Dulcan, profesor și neutrochinurg recunoscut la nivel mondial, susține că această boală dificilă se poate trata cu ajutorul organismului și minții, fără tratamente medicale.
„Bernie Siegel, reputat oncolog din SUA, a luat mai mulți bolnavi de cancer în ultima fază și i-a învățat tehnica imageriei: de mai multe ori pe zi, trebuia să-și imagineze că distrug cancerul din corp cu un foc, cu un animal care-l mănâncă, fiecare după cum dorea.
După șase luni de zile, 40% din ei s-au vindecat. La testele psihologice, s-a dovedit că cei care s-au vindecat erau cei optimiști, cei care credeau în Dumnezeu și cei care erau calmi. Îndoiala este un obstacol în calea oricărui succes și mai ales a vindecării”, afirmă recunoscutul neutochirurg, potrivit Antena3.
Cancerul, tratat fără produsele chimice. Cum eviți dezvoltarea unei astfel de afecțiuni? E suficient să păstrăm în minte câteva lucrur
„Dacă vrem să rămânem sănătoși și fericiți, e suficient să păstrăm în minte câteva lucruri: să mâncăm sănătos, fără să ne îmbuibăm, să facem mișcare, să ne odihnim corect, să fim optimiști și plini de speranță. Să fim perseverenți cu pasiunile noastre, să ne antrenăm intelectual și să ne ferim de rutină. Să facem constant schimbări în viața noastră.
Și să nu uităm că trebuie să păstrăm în permanență un echilibru între energia consumată prin efort și energia obținută prin odihnă și activități care ne fortifică. Gândurile rele ne iau din viață, bucuriile ne dau viață. Să căutăm bucuria, avem nevoie de ea ca de pâinea noastră zilnică. Chiar dacă, uneori, n-o putem avea decât în imaginație”, explică celebrul medic.
Optimismul, de care creierul nostru este capabil, poate fi cea mai bună armă împotriva formelor de cancer
Așadar, cel mai bun tratament, pentru toate tipurile de cancer, este creierul nostru. Acesta are mai multă putere decât credem și, însoțit de un stil de viață sănătos, riscurile de a dezvolta orice boală scad considerabil. Cancerul, după dezvăluirile multor studii, este asociat cu un stil de viață haotic, nesănătos, cuprins de stres, griji și nefericire. Optimismul, de care creierul nostru este capabil, poate fi cea mai bună armă împotriva bolilor, potrivit doctorulzilei.ro.