Actual International

Cancelarul german ucide orice speranță: Putin a complotat totul și nu se va sfârși curând

Cancelarul german ucide orice speranță: Putin a complotat totul și nu se va sfârși curând

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat că președintele rus Vladimir Putin se pregătea de cel puțin de un an de invadarea Ucrainei și Moscova va putea continua ofensiva o perioadă îndelungată. Liderul de la Berlin a mai menționat că nimeni nu știe cu adevărat cât de mult ar putea dura războiul, dar planificarea îndelungată a invaziei sugerează că Vladimir Putin este pregătit pentru un efort susținut.

Cancelarul german Olaf Scholz este convins că Putin se pregătea de război de mult timp și îl poate continua o perioadă lungă

Scholz a spus că, deși Putin „nu va recunoaște cu adevărat”, liderul de la Kremlin înțelege totuși că Rusia este afectată de sancțiunile occidentale.

„Acest lucru se întâmplă acum unei țări care nu este atât de avansată, care chiar are nevoie de tehnologii din restul lumii pentru a avea un nivel de viață similar și pentru a avea șansa de a fi parte a creșterii economiei mondiale”, a adăugat cancelarul.

Întrebat despre cele aproximativ două miliarde de dolari pe care Germania le-a plătit lunar Rusiei pentru gaz, cărbune și carburanți – aproximativ aceeași sumă pe care Germania o trimite Ucrainei în ajutor – Scholz a negat că acest lucru reprezintă o portiță de scăpare care îi permite Moscovei să evite întrucâtva sancțiunile.

„Nu poate cumpăra nimic din banii pe care îi primește de la noi pentru că sunt toate aceste sancțiuni asupra importurilor de tehnologii moderne și lucrurilor pe care le caută”, a indicat liderul german, care a adăugat că  „asta este ceea ce îl face pe foarte supărat”.

Olaf Scholz a explicat că este nevoie de timp și investiții majore pentru ca Germania să poată renunța complet la importurile de hidrocarburi din Rusia.

„Și, încă o dată, acum facem investiții reale în tehnologie, în conducte, în porturi. Și știu că există oameni, care cred uneori că atunci când iei o decizie, într-o după-amiază, a doua zi dimineață ai un port și conducta de 40 de kilometri… în viața reală, acest lucru nu se întâmplă așa”, a punctat el.

Anterior, cancelarul german a declarat că relațiile între Berlin și Moscova nu vor putea reveni la nivelul care exista înainte de invazia rusă în Ucraina.

Olaf Scholz a mai recunoscut că a fost o greşeală a ţărilor europene să devină atât de dependente de resursele energetice ruseşti.

„Ar fi trebuit să investim peste tot în Europa în infrastructură, ceea ce ne-ar fi oferit posibilitatea de a schimba furnizarea, de la o zi la alta”, a spus el.

„Aceasta este lecţia care a fost învăţată în Europa şi în multe alte locuri, că trebuie să fii pregătit: să fii pregătit pentru situaţii precum aceasta”, a subliniat Scholz.

Întrebat despre cât de mult mai cheltuie încă Germania pe importurile de resurse energetice din Rusia, Olaf Scholz a spus doar că suma s-a redus.