Românii sunt foarte implicați atunci când vine vorba de responsabilitățile pe care le au la locul de muncă. Aceștia se implică foarte mult în viața profesională și nu pun preț pe nevoia de relaxare. Din această cauză, mulți români se confruntă cu stres. Acest lucru este cauzat de faptul că petrec foarte mult timp la birou. Iar o consecință în acest sens este scăderea productivității.
Potrivit unor statistici la nivel european, românii se confruntă cel mai tare cu stresul. În special, acest stres continuu este cauzat de condițiile de la locul de muncă. Experții avertizează că această problemă ne poate afecta foarte tare pe termen lung.
Campioni la stres
Se pare că românii sunt campionii Europei din punct de vedere al stresului la locul de muncă. Românii petrec mai mult timp la job decât orice altă țară europeană, potrivit unui studiu Eurostat. Cu toate acestea, productivitatea a scăzut cu 30%.
Ca urmare, 40% dintre respondenți lucrează mai mult de 45 de ore, iar unii chiar 55 sau 65 de ore pe săptămână. În plus, studiul arată că în cazul celor cu funcții de conducere, situație este și mai gravă. 99,9% dintre managerii de nivel mediu și superior se confruntă cu stresul profesional. Această problemă poate apărea în decurs de 2-3 ani de la ocuparea funcției. Iar în cinci ani apare cel puțin un episod de epuizare sau burnout.
Efecte pe termen lung
Stresul poate fi extrem de nociv pe termen lung, având efecte grave la nivelul sănătății. Experții avertizează mereu populația cu privire la posibilele riscuri ce pot fi generate de stresul de la locul de muncă.
Datele indică faptul că principala sursă de stres pentru români este locul de muncă. Dar psihologii susțin că alți factori au un impact mai semnificativ asupra psihicului nostru. Un factor suplimentar care contribuie la stres este reprezentat de deficiențele financiare. „De multe ori, nu doar locul de muncă este factor de stres. Nivelul de trai de la noi din țară este destul de scăzut, iar problemele financiare sunt prezente la o mare parte din populația României.” a precizat Andreea Coman, psiholog clinician.
Scade calitatea vieții
Stresul cronic poate duce la scăderea calității vieții. Dar și la probleme de sănătate și afecțiuni la nivel mental. De la depresie, la anxietate și alte probleme. Stresul este acum „boala secolului”, cu care multe persoane se confruntă.
„Românii, așa cum o arată statisticile, tind să devină un popor foarte stresat. Calitatea vieții depinde foarte mult de acest factor, iar cei care nu își pot gestiona corect emoțiile și nu găsesc mijloace de relaxare eficiente, pot dezvolta depresie, anxietate sau chiar probleme grave de sănătate.” a explicat Andreea Coman.
Fără timp liber pentru relaxare
Multe persoane nu se pot desprinde de responsabilitățile pe care le au la locul de muncă. Aceștia preferă să își continue task-urile acasă. Astfel, nu au parte de momente de relaxare și detașare din mediul stresant.
„Problemele de la muncă trebuie să rămână la muncă. Acasă trebuie să ne simțim bine, să ne relaxăm, să petrecem timp de calitate împreună cu familia. Dar, de multe ori, acest lucru este imposibil de realizat pentru unele persoane. Iar presiunea de la locul de muncă ajunge să fie resimțită și în familie.” a explicat expertul, conform Adevărul .