Lifestyle

Campanie de vaccinare anti-COVID pentru câini și pisici. „Riscul e mare. Trebuie să fim pregătiți”

Campanie de vaccinare anti-COVID pentru câini și pisici. „Riscul e mare. Trebuie să fim pregătiți”

La numai câteva luni de zile după ce a fost declarată pandemia de coronavirus la oameni, cercetărorii a anunțat că s-au semnalat la animale simptome asemănătoare COVID-ului și la animale.

De la simpla ipoteză la realitate nu a mai fost decât un pas.

În multe țări ale lumii s-a descoperit că unele specii de animale sunt purtătoare ale acestui virus.

Mai dezastruos a fost că acest coronavirus a fost descoperit la animalele de companie, câini și pisici.

Vaccinarea animalelor de companie ar putea fi necesară

Un grup de experți de la Universitatea East Anglia și Universitatea din Minnesota, SUA, au scris într-un editorial al revistei Virulence, preluat de presa britanică, că evoluția continuă a coronavirusului la animale urmată de transmiterea la om „prezintă un risc semnificativ pe termen lung pentru sănătatea publică”.

„Nu este un scenariu fantezist. Vaccinarea unor specii de animale domestice pentru COVID ar putea deveni necesară pentru a reduce răspândirea infecției cu noul coronavirus”, au spus aceștia.  Profesorul de genetică evolutivă Cock van Oosterhout, unul dintre autorii lucrării amintește de Danemarca, guvernul țării nordice sacrificând anul trecut milioane de nurci după ce au fost depistate sute de cazuri de COVID în rândul acestor animale. Se știe, de asemenea, că pisicile și câinii pot contracta coronavirusul și că nu dezvoltă simptome.

„Este logic să dezvoltăm vaccinuri pentru animalele de companie ca măsură de precauție. Așa putem reduce acest risc. Trebuie să fim pregătiți pentru orice atunci când e vorba de COVID”, a spus geneticianul.
„Interesant este că rușii au început deja să dezvolte un vaccin pentru animalele de companie, despre care există însă foarte puține informații”, a anunțat profesorul Oosterhout.

Teorii posibile. Riscul este mare

Profesorul Kevin Tyler, redactorul-șef al revistei Virulence, a adăugat că ”dacă coronavirusul a fost transmis de la animal la animal, cum s-a întâmplat cu nurcile, atunci se întâmplă acest lucru și în cazul pisicilor și câinilor de companie”, a afirmat profesorul.

Riscul cel mare este, susține Tyler, ca din aceste rezervoare să evolueze tulpini specifice animalelor, care mai apoi să fie transmise la om, apoi de la om la om si așa să o luăm de la capăt.

„Vaccinarea împotriva unui agent patogen viral cu o prevalență atât de mare la nivel global este fără precedent și tot ne aflăm încă în ape neexplorate”, a adăugat geneticianul Oosterhout.