Campania de vaccinare pentru românii de la sate. Coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul militar Valeriu Gheorghiță, a explicat cum va fi modificată din mers campania de vaccinare anti-COVID, pentru că tot mai mulți români să fie imunizaţi.
El a precizat că la sate s-ar putea introduce programarea directă pentru vaccin, dar ia în calcul și alte modalități de imunizare inspirate de la alte state europene.
Valeriu Gheorghiță: Vom promova foarte mult programarea directă, telefonic, adică sunând la același numărul unic la nivel național, operatorul de call center va face programarea în centrul, în care fiecare persoană dorește. Deja funcționează, dar este insuficient exploatată, aș putea spune, fără ca beneficiarul să mai fie nevoie să-și creeze un cont în platformă. Practic operatorul îl va programa direct și îi va transmite când trebuie să meargă să se vaccineze.
Valeriu Gheorghiță a explicat și cum își dorește să schimbe campania de vaccinare în mediul rural, potrivit RRA.
Valeriu Gheorghiță: Ne dorim să creem, dacă vreți, acele oficii de programare, adică în multe dintre instituțiile statului care sunt foarte accesate: primării, alte tipuri de instituții, să existe un ghișeu în care să se poată face programări la vaccinare. Şi aici deja vreau să vă spun că s-a eliminat acea limită de nouă persoane care puteau să fie înscrise pe un singur cont, în momentul de față se înscriu nelimitat. Adică eu dacă îmi fac astăzi un cont, pot să înscriu o mie de persoane, dacă vreau, și în felul acesta aș face chiar un apel către toți cei care doresc să susțină campania de vaccinare, să ajute persoanele care își doresc să se vaccineze în această programare, în această etapă de programări.
Coordonatorul campaniei de vaccinare este de părere că sătenii ar trebui să beneficieze de programare directă, mai ales persoanele trecute de 60 de ani.
Valeriu Gheorghiță: Tot pentru mediul rural, ne dorim să existe și posibilitatea de programare directă, adică fie dedicăm un interval orar în a doua parte a zilei, în care oamenii se pot prezenta direct la vaccinare, în mod deosebit persoanele, de pildă peste 60 de ani. Există diverse modalități pe care le-am văzut a fi implementate în alte țări în care campania de vaccinare a funcționat foarte bine şi atunci putem să luăm și noi în calcul aceste modalități diferite.