În ziua de 30 august 2023, calendarul ortodox marchează sărbătoarea Sfântului Alexandru al Constantinopolului, o figură eminamente importantă în istoria creștinismului timpuriu. Sfântul Alexandru a trăit în perioada secolului al III-lea d.Hr. și a jucat un rol semnificativ în apărarea credinței creștine într-o lume marcată de persecuții și conflicte religioase.
Deși unele aspecte ale vieții sale pot fi acoperite de legendă, contribuția sa la consolidarea credinței creștine rămâne incontestabilă.
Viața Sfântului Alexandru
Sfântul Alexandru s-a născut într-o familie creștină în regiunea Calabria, Italia, în secolul al III-lea. Părinții săi, Gheorghe și Vryaine, i-au insuflat valorile creștine de la o vârstă fragedă. Se spune că a petrecut o mare parte din tinerețea sa într-o mănăstire, unde și-a cultivat virtuțile și și-a consacrat viața credinței. Prin post și rugăciune, a experimentat momente de revelație divină care i-au întărit credința.
Turbulențele vremii l-au determinat pe Alexandru să părăsească mănăstirea și să călătorească împreună cu ucenicii săi, Vitalius și Nicefor, prin diferite regiuni ale Greciei. A fost o perioadă marcată de instabilitate și persecuții, iar Sfântul Alexandru a fost nevoit să se mute frecvent pentru a-și proteja comunitatea și credința.
Episcopul Constantinopolului
Sfântul Alexandru a devenit cunoscut pentru înțelepciunea și credința sa profundă. A fost ales ca vicar pentru a-i ajuta pe Mitrofan, episcopul Bizanțului. Astfel, el și Mitrofan sunt adesea menționați ca primii episcopi sau, uneori, primii patriarhi ai Constantinopolului, deși titlul de patriarh nu fusese încă oficializat.
În timpul celor aproximativ 23 de ani de slujire ca episcop, Alexandru s-a confruntat cu provocările epocii, inclusiv controversa ariană. Adept al credinței ortodoxe, el a luptat împotriva arianismului și a fost prezent la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din 325 d.Hr., unde s-a condamnat învățăturile lui Arie.
Alexandru și-a asumat un rol activ în apărarea credinței creștine în fața ereziei ariene, chiar și în ciuda presiunilor politice și a amenințărilor cu destituirea. El a fost un martor al momentelor tumultuoase care au urmat Sinodului de la Niceea și a refuzat să primească înapoi în comuniune pe Arie, preotul eretic, ceea ce a determinat persecutorii să-l amenințe cu exilul.
Moartea și moștenirea
Sfântul Alexandru nu a trăit mult după aceea, iar pe patul de moarte, se spune că l-a numit pe secretarul său, Pavel, drept succesor. Avertizându-și clerul împotriva preotului Macedonie, care ulterior a devenit arhiepiscop al Constantinopolului, Alexandru și-a încheiat slujirea pământească în anul 337, la vârsta de 73 de ani.
După moartea sa, Alexandru al Constantinopolului a fost canonizat și recunoscut ca sfânt al Bisericii. Ziua sa de prăznuire a fost stabilită pe 30 august în calendarul ortodox. El a fost lăudat de contemporani și urmași, precum Grigore de Nazianz și Epifanie al Ciprului. Contribuția sa la apărarea credinței creștine împotriva ereziilor și curajul său în timpurile tulburi sunt amintiri ce continuă să inspire credincioșii, potrivit Wikipedia.
