Nu este o glumă și nici nu sunt efectul vreunui trucaj prin care blana acestor câini ar fo fost vopsită. Într-un oraș din Rusia chiar există câini cu blană albastră.
Aceste nuanțe ireale au uluit întreaga populație din zonă. De fapt, nimeni nu știe cum au ajuns acești câini în acel loc.
Câini ciudați în apropiere de Moscova
Un câine cu blana roz a fost văzut în oraşul Dzerjinsk, situat la aproximativ 360 de kilometri est faţă de Moscova, a informat joi un portal de ştiri local. Pe reţelele de socializare au fost distribuite şi fotografii ce prezentau câini cu blănuri albastre, care ar fi putut să intre în contact cu anumite deşeuri chimice.
Şapte dintre câinii cu blănuri albastre au fost transportaţi la clinici veterinare pentru a fi examinaţi, potrivit autorităţilor locale ruse, care au adăugat că animalele au o stare de sănătate bună.
Autoritățile cred că patrupedele s-au plimbat probabil în zona în care se află o fabrică specializată în reciclarea obiectelor din plexiglas, unde ar fi putut să cadă într-o groapă în care se află sulfat de cupru.
Vestea câinilor albaștri și roz a ajuns în Parlament
Autorităţile locale au anunţat că i-au contactat deja pe reprezentanţii acestei companii în legătură cu acest subiect. Apariţiile misterioase ale câinilor roz şi albaştri au fost comentate şi de un reprezentant din Parlamentul Rusiei.
„Trebuie să clarificăm dacă aceste substanţe sunt dăunătoare pentru oameni”, a declarat şeful comisiei pentru Mediu din Parlamentul rus, Vladimir Burmatov, postului de televiziune Govorit Moskva.
Parchetul rus s-a implicat deja în această anchetă, întrucât prezenţa câinilor albaştri ar putea să indice un pericol grav pentru mediul înconjurător, a adăugat acelaşi parlamentar.
„Trebuie să identificăm cu mare precizie locul în care s-au plimbat aceşti câini”, a mai spus Vladimir Burmatov.