ANIS a anunțat lansarea programului său de burse pentru profesori. Inițiativa intră în al șaselea an de desfășurare consecutivă și oferă granturi în valoare de 5.000 de euro fiecărui beneficiar. Scopul acestui program este de a susține profesorii tineri care se află la începutul carierei lor academice. Este facilitat accesul la resurse financiare pentru a integra noile tehnologii în procesul de predare, atât în cadrul cursurilor, cât și în seminare.
Pentru a fi eligibili pentru aceste burse, profesorii trebuie să îndeplinească anumite criterii.
Cine primește burse?
Programul vizează trei grade academice din mediul universitar. Mai precis: doctoranzii, asistenții universitari și lectorii. De asemenea, există o limită de vârstă impusă, niciun participant să nu depășească vârsta de 40 de ani.
ANIS se concentrează în special pe domenii de interes tehnologic. Printre care se numără: Big Data, Cybersecurity, Inteligența Artificială, Internet of Things (IoT), Realitatea Virtuală, Blockchain și Tech for All. Toate acestea sunt tehnologii emergente pe care ANIS dorește să le vadă integrate în proiectele educaționale ale profesorilor.
Perioada de înscrieri pentru programul de burse este stabilită între 1 și 24 septembrie. Edițiile anterioare ale acestui program au cunoscut un succes semnificativ în rândul cadrelor didactice din domeniile menționate. În anii precedenți, din cele 152 de proiecte depuse, 56 au obținut finanțări. Sumă totală alocată a fost de 280.000 de euro.
Beneficiarii acestor burse provin din unsprezece centre de învățământ superior din România și acoperă un spectru larg de 51 de specializări diferite.
„Prin astfel de programe, ANIS depune toate eforturile pentru a contribui la creșterea competitivității companiilor IT din România, prin asigurarea unei viitoare forțe de muncă bine pregătită, la curent cu cele mai noi tehnologii. Universitățile au dificultăți mari să recruteze, să formeze și să păstreze profesori tineri, și pe de altă parte materiile pe care aceștia le predau studenților trebuie frecvent actualizate cu avansul tehnologic rapid din ultimii ani”, transmite ANIS, potrivit Antena 3 CNN.
Ce trebuie să facă participanții
În ceea ce privește așteptările de la participanți, regulamentul programului pentru anul universitar 2023-2024 stabilește cerințe diferite în funcție de gradul academic al profesorilor:
„Lector universitar – pentru introducerea unui curs nou în anul universitar 2023 – 2024, actualizarea unui curs existent sau introducerea unor metode inovative de predare in unul din cele 7 domenii tehnologice.
Asistent universitar – pentru actualizarea în anul 2023 – 2024 a conținutului laboratoarelor dintr-unul din cele 7 domenii tehnologice.
Doctorand – pentru actualizarea în anul 2023 – 2024 a conținutului laboratoarelor dintr-unul din cele 7 domenii tehnologice”, se transmite în regulamentul pentru anul universitar 2023-2024.
Comitetul de evaluare al programului este format din cadre universitare de la Iași, ASE București (Cibernetică) și Universitatea de Vest. La aceștia se alătură un reprezentant al juriului de profesioniști, managerul general al companiei Wipro.