Actual

Bucureștiul, văzut pe două roți! Povestea l’Étape Romania, competiție de ciclism, continuă

Competiția l’Étape Romania va avea loc pe data de 27 august în București (sursă foto: Infofinanciar / Adrian Lambru)
sursă foto: Infofinanciar / Adrian Lambru

Competiția de ciclism l’Étape Romania, ceea ce reprezintă varianta bucureșteană a binecunoscutului concurs Tour de France, va avea loc pe data de 27 august. În duminica respectivă, între orele 07:00 și 14:00, o bună bucată din Capitală va fi închisă circulației publice, căci numeroase artere vor avea rol de trasee pentru competitori.

Turul Franței este un eveniment sportiv cu renume internațional, un eveniment istoric inițiat încă de acum 120 de ani, în 1903. Peste nouă decenii, organizatorii se decid să pornească proiectul l’Étape, o extindere și la niveul altor țări a celebrei curse de ciclism. În 2022, România a devenit cea de-al douăzecilea stat acceptat în această seria, iar după succesul primei ediții, pe 27 august 2023, peste 2000 de participanți, de toate vârstele, sunt așteptați să se întreacă pe străzile și bulevardele Capitalei.

O experiență inedită, pe două roți

„Așa s-a născut l’Étape Romania, o experiență inedită, un eveniment unic pentru cicliștii amatori și pasionaților de sport. Ca anul trecut, traseul competiției trece prin toate marile bulevarde ale Bucureștiului, este un traseu complex. Autoritățile din oraș, brigada rutieră, Inspectoratul General de Poliție, membrii poliției de sector și cei peste 200 de voluntari vor avea grijă ca totul să se petreacă în siguranță”, spune Cătălin Ștefan Mocuța, președinte al MPG România, organizatorul evenimentului, în cadrul unei conferințe de presă organizată cu scopul de a împărtăși publicului mai multe informații.

În data de 27 august traficul va fi restricționat începând cu ora 07:00 dimineața până la ora 14:00 pe următoarele străzi și artere: Bd. Unirii, Bd. Mircea Vodă, Splaiul Unirii pe sensul către București, Bd. Decebal, Bd. Basarabia, Calea Victoriei, Bd. Regina Elisabeta, Bd. Schitu Măgureanu, Străzile Știrbei Vodă și Ion Câmpineanu, Șoseaua Kiseleff, Străzile Buzești, Berzei, V. Pârvan. B.P. Hașdeu și Bd. Libertății.

Bucureștiul sportiv

„Ne bucurăm foarte mult ca Bucureștiul să fie gazda unui astfel de eveniment, iar noi, echipa de la Primăria Capitalei, suntem încântați să susținem o asemenea competiție prin care Bucureștiul devine atractiv în acest domeniu. Întotdeauna am vrut să promovăm sportul în rândul cetățenilor, este o activitate ce te ajută în formarea disciplinei, formarea unui spirit de echipă”, a declarat primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, prezent la conferința de presă din data de 8 august.

Acest eveniment important de ciclism are astfel susținerea autorităților locale pentru al doilea an consecutiv pentru ca cei peste 2.000 de participanți să aibă o experiență unică de acest calibru chiar la ei acasă.

Cătălin Sprânceană, președintele Federației Române de Ciclism, spune că Bucureștiul este acum deschis către un eveniment de marcă. „Pentru concurenți este acum ocazie inedită de a face ceea ce îi încântă și de a putea cunoaște Capitala mai bine, de a se putea bucura de o sărbătoare a ciclismului. Prin acest eveniment, promovat la nivel regional și internațional, facem Bucureștiul și Capitala cunoscută și mai mult”, adaugă Cătălin Sprânceană.