Actual International

Brexitul a intrat în cărțile de istorie, iar „Bregret-ul” abia începe. Lovită economic, Marea Britanie regretă decizia asumată

Brexitul a intrat în cărțile de istorie, iar „Bregret-ul” abia începe. Lovită economic, Marea Britanie regretă decizia asumată
Infoactual

Sărbători marcate de tristețe și frământări sufletești în Marea Britanie. Confruntată cu probleme economice, țara recurge la o nouă dezbatere referitoare la decizia istorică de a părăsi Uniunea Europeană. Analiștii spun simplu de la Brexit la Bregret, ceea ce se înseamnă ”de la ieșire la regret”.

Brexitul a intrat în cărțile de istorie, iar „Bregret-ul” abia începe. Lovită economic, Marea Britanie regretă decizia asumată

La șase ani și jumătate după ce a votat pentru ieșirea din Uniunea Europeană, la trei ani de la plecarea oficială, la doi ani de la semnarea unui acord comercial post-Brexit cu Bruxelles și la o lună după ce și-a instalat cel de-al patrulea prim-ministru de la referendumul din 2016, Marea Britanie este prinsă acum într-o nouă dezbatere despre Brexit.

Poate că Brexitul a intrat în cărțile de istorie, dar „Bregret”, așa cum l-au numit ziarele britanice, este din nou în aer.

Cauza remușcării, după ieșirea din Uniunea Europeană, este clară: criza economică a Marii Britanii, care este cea mai gravă din ultima generație și mai gravă decât cele ale vecinilor săi europeni.

Nu toate sau majoritatea problemelor se datorează Brexitului, dar relația comercială supărătoare a Marii Britanii cu restul Europei joacă indiscutabil un rol. Acest lucru o face o țintă potrivită pentru un public neliniștit care caută ceva de blamat, a scris New York Times, zilele trecute .

Cea mai recentă dovadă a acestei drame fără sfârșit a început săptămâna trecută cu un sondaj de opinie care arăta că sprijinul pentru Brexit a scăzut la cel mai scăzut nivel de până acum.

Doar 32% dintre cei intervievați în cadrul sondajului, realizat de YouGov, au declarat că sunt de părere că părăsirea Uniunii Europene este o idee bună; 56% au spus că este o greșeală.

Criticile legate de Brexit s-au amplificat în această săptămână, după ce Sunday Times din Londra a publicat un raport potrivit căruia premierul Rishi Sunak se gândește să urmărească un acord mai strâns cu Uniunea Europeană, după modelul celui din Elveția.

Elvețienii, de exmplu, au acces la piața unică și mai puține controale la frontieră, în schimbul plății în visteria blocului și al acceptării unora dintre regulile acestuia.

Dar se pare că Sunak a respins rapid raportul, care a fost atribuit unor „surse guvernamentale de rang înalt”. Sub conducerea mea”, a declarat luni dl Sunak în fața directorilor de afaceri:

„Regatul Unit nu va urmări nicio relație cu Europa care să se bazeze pe alinierea la legile UE”. „Am votat pentru Brexit, cred în Brexit. Știu că Brexitul poate aduce, și aduce deja, beneficii și oportunități enorme pentru țară,” a spus premierul Sunak.

În timp ce nimeni  nu recunoaște deschis că Marea Britanie va încerca să se reintegreze în Uniunea Europeană, analiștii politici au declarat că raportul Sunday Times, pe lângă datele economice sumbre și sentimentul popular în creștere împotriva Brexitului, ar deschide un nou capitol în căutarea unei noi relații a Marii Britanii cu restul Europei. Unde va duce acest lucru, au avertizat ei, este imposibil de prezis.

Un lucru este cert, de la Brexit se fac primii pași evidenți spre Bregret, cum l-a numit presa externă pe acest sentiment nou al britanicilor, chiar acum în pragul sărbătorilor de iarnă, care ar trebui să aducă fericire și bucurie, nu supărare, tristețe și regrete,