Relaţia strânsă a lui Boris Johnson cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski îl propulsează pe acesta tot mai aproape de Kiev.
Se vorbește deja despre un post la Kiev pentru Boris Johnson, de unde să coordoneze alianța anti-Putin ca emisar special. Foști consilieri guvernamentali de rang înalt ar fi sugerat această idee datorită relației sale apropiate cu Volodimir Zelenski și a cunoștințelor sale cheie despre situație. „Acestea sunt circumstanțe excepționale și este nevoie de o persoană excepțională pentru a le gestiona”, au declarat sursele pentru The Telegraph.
Boris Johnson, posibil emisar special la Kiev. La Londra, pe locul său se luptă 11 demnitari
De la începutul războiului, fostul premier britanic a mers de două ori la Kiev, în lunile aprilie şi iunie pentru discuţii cu Volodimir Zelenski.
„Premierul a fost concentrat pe încheierea acestui război detestabil. El va continua să susțină securitatea Ucrainei, să protejeze suveranitatea acesteia, să descurajeze orice altă agresiune și să se revină la existența pașnică’, a adăugat o altă sursă.
Potrivit ziarului, Johnson ar putea fi un intermediar între Ucraina și Occident atât pentru furnizarea de asistență militară, cât și pentru viitoarele discuții de pace.
Johnson a vizitat în secret Ucraina de mai multe ori în ultimele luni, cel mai recent și în mod controversat anulând o călătorie la o conferință cu conservatorii din nord la 17 iunie pentru a zbura în schimb la Kiev.
În schimb la Londra este din ce în ce mai agitată pentru ocuparea postului lăsat liber de Boris Jonson după demisia sa din fruntea Guvernului britanic.
Ultima persoană înscrisă pe listă este ministrul britanic de Externe Liz Truss care s-a alăturat, duminică seară, cursei pentru a-i succede premierului Boris Johnson, într-o campanie marcată de dezbaterea cu privire la politica fiscală şi care se anunţă a fi amară, relatează AFP.
“Voi lupta la aceste alegeri ca un conservator şi voi guverna ca un conservator. Voi lua măsuri imediate pentru a-i ajuta pe oameni să facă faţă costurilor vieţii”, a afirmat Truss.
Ea s-a alăturat astfel mai multor figuri marcante din Partidul Conservator, într-o cursă care are acum 11 candidaţi.
Sâmbătă, şi-au anunţat candidaturile fostul ministru al Sănătăţii Savid Javid, noul ministru de Finanţe Nadhim Zahawi şi fostul ministru de Externe şi Sănătate Jeremy Hunt.
Candidează şi Rishi Sunak, Grant Shapps, Tom Tugendhat, Suella Braverman, Kemi Badenoch şi Penny Mordaunt, prima femeie ministru al Apărării, în mai 2019, însă a plecat din post la instalarea lui Boris Johnson la putere. Popularitatea i-a crescut recent în rândul conservatorilor şi este considerată o opţiune serioasă la şefia Guvernului.