Social

Blocul Naţional Sindical, atac la indiferența ministrului Muncii. Acuză lipsa măsurilor de sănătate şi securitate în muncă

Blocul Naţional Sindical, atac la indiferența ministrului Muncii. Acuză lipsa măsurilor de sănătate şi securitate în muncă

În ultimele 40 de zile, 26 de lucrători au fost grav răniţi iar alţi opt au decedat, arată Blocul Naţional Sindical (BNS), într-un comunicat de presă.

Sindicaliştii acuză lipsa măsurilor de sănătate şi securitate în muncă, pe de o parte, şi indiferenţa ministrului Muncii, Raluca Turcan, pe de altă parte.

„În ciuda faptului că aproape zilnic aflăm din presă despre lucrători ce au suferit accidente de muncă, unele soldate chiar cu decesul acestora, nimeni şi nimic nu pare să determine luarea unei poziţii de către actualul Ministru al Muncii. Doar dinspre Inspecţia Muncii primim informaţii despre amenzi de tot râsul date angajatorilor. Doar în ultimele 40 de zile 26 de lucrători au fost grav răniţi şi se afla pe paturile de spital şi alţi opt au decedat în condiţii cumplite. Toate acestea au ca şi cauză: lipsa măsurilor de sănătate şi securitate în muncă sau în cele mai multe cazuri, aplicarea formală a acestora. Indiferent de magnitudinea exploziilor din ultimul timp (Petromidia, Azomureş, Celco, Popeşti Leordeni), indiferent de malurile de pământ care îi înghit pur şi simplu pe lucrători, indiferent de utilajele care lasă infirmi atâţia alţii, tăcerea doamnei Turcan arată că indiferenţa ministrului Muncii pare să nu aibă limite”, afirmă reprezentanţii sindicali.

Amenzile aplicate angajatorilor nu reprezintă nimic pentru familiile celor opt lucrători care şi-au pierdut viaţa la locul de muncă.

„Amenzile aplicate angajatorilor nu reprezintă nimic pentru familiile celor opt lucrători care şi-au pierdut viaţa la locul de muncă. Este o lună neagră pentru piaţa muncii din România. În acest context, aşteptam măcar o minimă reacţie din partea Ministrului Muncii. Speram să aflăm motivele reale care au stat la baza unora din aceste accidente de muncă. Speram să auzim din gura Ministrului Muncii despre iniţierea unor campanii de control la nivelul agenţilor economici cu locuri de muncă cu factori de risc. Credeam că vom asista la o operaţiune de amploare la nivel naţional declanşată prin intermediul ITM care să vizeze modul în care condiţiile de sănătate şi securitate în muncă sunt respectate la nivelul angajatorilor, obligaţiile de investiţii în securitatea locurilor de muncă sunt respectate si că lucrătorii beneficiază pe lângă o instruire adecvată asupra normelor de protecţie a muncii şi de activitatea aplicată a comitetelor de sănătate şi securitate în muncă de la nivelul întreprinderilor. Din păcate, doamna ministru al Muncii rămâne orientată ca şi până acum aproape exclusiv spre interesele angajatorilor. Tăcerea sa ne întăreşte convingerea că lucrătorii din România nu au cine ştie ce importanţă pentru domnia sa”, atacă sindicaliștii.

„Nu ne rămâne decât să facem un apel la lucrătorii din România să acorde ei înșiși mai multă importanță vieții lor, să fie mai atenți cu modul în care sunt instruiți și echipați și nu în ultimul rând, să refuze să muncească în folosul acelor angajatori care aruncă în derizoriu sănanatea și securitatea la locul de muncă. Se pare că autoritățile în acest domeniu sunt momentan oarbe, surde și complet imobilizate în dezinteresul care îi domină!” încheie oficialii BNS.

Cel mai recent accident de muncă s-a produs luni după-amiaza în Bucureşti, unde malul unui şant săpat s-a prăbuşit peste 6 muncitori angajaţi ai societăţii S.C. Algoritm Construct S3 SRL. Doi dintre aceștia au murit.