Bilanțul global al pandemiei de coronavirus a ajuns la 10,2 milioane de cazuri confirmate și aproape 740.000 de decese. Ruria a anunțat ieri că a autorizat primul vaccin împotriva coronavirusului, dar comunitatea științifică internațională s-a arătat sceptică cu privire la acesta.
SUA continuă să fie țara cea mai afectată de pandemie, cu peste 5,1 milioane de infectări și mai mult de 164.000 de decese cauzate de COVID-19. Situația e gravă și în America Latină, unde Brazilia a înregistrat mai mult de 3 milioane de cazuri și aproape 102.000 de decese, în timp ce Mexicul, Peru, Columbia și Chile au împreună mai mult de 1,7 milioane de infectări și aproape 100.000 de decese, potrivit datelor Universității americane de Medicină „Johns Hopkins”.
Bilanțul global al pandemiei de coronavirus. SUA continuă să fie țara cea mai afectată
Noua Zeelandă, care tocmai înregistrase 100 de zile fără niciun caz de transmitere intracomunitară, a amânat declanșarea procesului alegerilor care implică dizolvarea parlamentului și a decis să reintroducă restricții în Auckland, după apariția mai multor cazuri în oraș. Între timp, preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunțat autorizarea primului vaccin împotriva noului coronavirus și a declarat că acesta este eficient și a trecut toate probele necesare.
Rusia susține că peste 20 de țări au comandat aproximativ un miliard de doze din acest vaccin, care pentru piețele externe va avea denumirea „Sputnik V”. Organizația Mondială a Sănătății a primit însă cu prudență anunțul Rusiei privind autorizarea vaccinului și a arătat că acesta trebuie să urmeze etapele de preomologare.
Și Ministerul german al Sănătății și-a exprimat îndoielile cu privire la calitatea, eficacitatea și siguranța vaccinului rusesc, iar un expert de la University College din Londra a calificat inițiativa rusă drept iresponsabilă și imprudentă.