Bilanţ COVID-19, joi, 9 septembrie! Situația este alarmantă. Cifrele transmise de Grupul de Comunicare Strategică s-au modificat iar. Avem noi infectări, 2.226 de persoane infectate.
Grupul de Comunicare Strategică a comunicat ultimele date privind noile cazuri de infectare provocate de noul coronavirus. Din nefericire, numărul persoanelor infectate din ultimele 24 de ore a crescut faţă de ziua precedentă. Redăm cifrele exacte pentru ziua de joi, 9 septembrie.
Până astăzi, 9 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.113.381 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
1.062.366 de pacienți au fost declarați vindecați
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.226 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 34.871 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 08.09.2021 (10:00) – 09.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 79 de decese (42 bărbați și 37 femei), dintre care 40 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Ilfov, Ialomița, Maramureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea, Vâlcea și Municipiul București.
Dintre cele 79 decese, 4 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 la categoria de vârstă 40-49 ani, 13 la categoria de vârstă 50-59 ani, 15 la categoria de vârstă 60-69 ani, 22 la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 la categoria de vârstă peste 80 ani.
72 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 5 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Sunt raportate 40 de decese anterioare intervalului de referință, 1 produs din luna octombrie 2020, 6 din noiembrie 2020, 14 din decembrie 2020, 6 din ianuarie 2021, 1 din februarie 2021, 2 din martie 2021, 5 din aprilie 2021, 3 din mai 2021 și 2 din iunie 2021, din București și județul Ilfov. În intervalul de referință (ultimele 24 de ore) au fost înregistrate 39 de decese.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 3.985. Dintre acestea, 523 sunt internate la ATI.
99 sunt minori, 91 fiind internați în secții și 8 la ATI
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.227.747 de teste RT-PCR și 2.614.073 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 15.261 de teste RT-PCR (6.721 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.540 la cerere) și 23.967 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 13.939 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 3.647 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 54.291 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 86 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.650 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 479 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.