Propunerea susținută de preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen nu este privită cu ochi buni de mai multe state ale Uniunii Europene.
După ce s-a spus că vaccinarea anti COVID nu este obligatorie, iată că, președinta CE promite că vrea să includă un pașaport de vaccinare care să cuprindă date despre vaccinare şi despre teste anticoronavirus.
Proiectul a generat „confuzie” privind scopul acestui document, iar unele state care nu vor să aibă statut obediente ale Bruxelles-ului se răzvrătesc.
Vaccinare benevolă dar obligatorie. Cum vine asta?
Săptămâna trecută, la summitul Consiliului European s-a propus inițierea unui certificate de vaccinare pentru toți cetățenii Europei.
Liderii statelor membre UE au cerut Comisiei Europene să definească norme comune pentru recunoaşterea reciprocă a certificatelor de vaccinare, dar nu există un acord asupra drepturilor pe care le-ar conferi un astfel de certificat.
De altfel, Consiliul European a anunţat clar, în Declaraţia comună oficială adoptată la summit: „Cerem continuarea eforturilor asupra unei abordări comune privind certificatele de vaccinare şi vom reveni asupra acestui subiect”.
În acest context, Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, a anunţat luni că a discutat cu parlamentari din cadrul formaţiunii germane Uniunea Creştin-Democrată / Uniunea Creştin-Socială (CDU/CSU) despre o serie de teme europene, inclusiv despre un „permis verde digital”. Ursula von der Leyen a explicat că documentul nu va conţine doar date despre vaccinare, ci şi despre testele anti-Covid-19 şi despre vindecarea de boală.
„Vom prezenta luna aceasta o propunere legislativă pentru un permis verde digital. Scopul este să furnizăm dovada că o persoană a fost vaccinată, rezultatele testelor în cazul persoanelor care nu au putut face încă vaccinul, informaţii despre recuperarea medicală post-Covid-19. Documentul va respecta protecţia datelor, securitatea şi sfera privată.
Permisul verde digital ar trebui să faciliteze vieţile europenilor. Scopul este să permitem gradual deplasările în interiorul Uniunii Europene şi în afara acesteia, pentru muncă şi turism”, a transmis Ursula von der Leyen prin Twitter. Rugată să ofere detalii despre acest document, Ursula von der Leyen a precizat: „Vom prezenta o propunere legislativă în martie”.
Belgia are coloană vertebrală și reacționează împotriva unei propuneri controversate
Deocamdată, Comisia Europeană nu a transmis niciun comunicat oficial despre controversata iniţiativă legislativă.
Însă Belgia a reacţionat imediat, denunţând „confuzia” generată de afirmaţiile preşedintelui Comisiei Europene.
„Ideea unui sistem european standardizat care să permită fiecărei persoane să adune, pe acelaşi document digital (certificat), informaţii despre vaccinare, teste etc. este bună. Totuşi, în propunerea doamnei Ursula von der Leyen, noţiunea de «permis» generează confuzie privind obiectivul pe care trebuie să îl urmărească acest certificat”, a afirmat, prin Twitter, Sophie Wilmès, vicepremier al Belgiei şi ministru de Externe.
„Pentru Belgia nu se pune problema unei legături între vaccinare şi libertatea de deplasare în Europa. Respectarea principiului nondiscriminării este cu atât mai fundamentală cu cât vaccinarea nu este obligatorie, iar accesul la vaccin nu este încă generalizat”, a subliniat Sophie Wilmès.
Emmanuel Macron a atenţionat ţările care vor certificate de vaccinare
Imediat după summitul UE, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a atenţionat ţările care vor instituirea circulaţiei pe bază de certificate de vaccinare pentru relansarea turismului, subliniind că este necesar un cadru comun de reglementare care să respecte drepturile individuale şi să evite discriminarea.
„Eu simt că există multă confuzie în jurul acestui subiect. Un astfel de certificat va genera multe probleme tehnice, privind respectarea datelor personale, privind organizarea libertăţilor noastre. Trebuie să ne pregătim din punct de vedere tehnic, politic, juridic”, a declarat Emmanuel Macron.
Preşedintele Franţei s-a declarat împotriva unui permis care „să fie condiţionat doar de vaccinare”.
„Dacă vom ajunge să deschidem anumite locuri, nu vom avea cum să condiţionăm accesul doar de vaccinare, mai ales că vaccinarea nu este disponibilă încă pentru cei tineri”, a subliniat preşedintele Franţei.
Până în momentul de faţă, doar 4% din populaţia Franţei a fost vaccinată.
Grecia, care vrea să relanseze sectorul turistic, a cerut în ianuarie Comisiei Europene să instituie „certificate de vaccinare”. Emmanuel Macron se opune ideii.
„Dacă lucrurile se vor îmbunătăţi, nu va accepta nimeni ca, spre exemplu pentru atragerea turiştilor, să existe o ţară mai ofertantă decât altele, asumând riscuri să aducă oameni de la capătul lumii pentru a-şi umple hotelurile. Trebuie să evităm ca fiecare ţară să dezvolte propriul sistem”, a atras atenţia Emmanuel Macron.