Actual

Belarus poate suspenda tranzitul de gaze către Europa. Ce se întâmplă

ziare.com

Rusia speră că Belarus nu va suspenda tranzitul de gaze către Europa, a declarat miercuri Kremlinul, după ce președintele belarus Alexandru Lukașenko a amenințat că va bloca transporturile ca parte a unei crize asupra migranților la graniță, a relatat miercuri agenţia rusă de ştiri RIA, alimentând tensiunile dintre cele două ţări cu privire la migraţie, transmite Reuters.

De câteva săptămâni Belarusul este implicat într-o dispută cu Uniunea Europeană în legătură cu migranţii care campează la graniţa sa vestică. UE a acuzat Belarusul că a adus mii de persoane din Orientul Mijlociu şi le-a împins să intre în blocul comunitar prin Polonia, Lituania şi Letonia. Belarus neagă acest lucru.

Proiectoarele instalate, lovite de focuri de armă

În același timp, miercuri, ministrul polonez al apărării a declarat că ataşatul belarus al apărării a fost convocat după ce proiectoarele care au fost instalate de soldaţii polonezi în apropiere de oraşul Terespol au fost lovite de focuri de armă.

Nu a fost disponibil nici un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe belarus pentru a comenta acuzele.

Andrzej Duda, preşedintele Poloniei, a promulgat marţi noi reglementări care permit guvernului să limiteze accesul în zonele din jurul graniţei cu Belarus. Legea a intrat în vigoare miercuri, înlocuind o stare de urgenţă care a expirat marţi la miezul nopţii.

La începutul lunii septembrie, Polonia a declarat stare de urgenţă pentru o fâşie de 3 kilometri de-a lungul frontierei cu Belarus. Jurnaliştii şi organizaţiile umanitare nu au avut voie să intre, precizează Reuters. Aceasta a expirat marţi şi nu a putut fi prelungită.

Cu toate acestea, noua lege permite ministrului de interne să interzică accesul într-o zonă de frontieră în cazul unei situaţii periculoase tuturor persoanelor care nu sunt din localitate.

Ministrul de interne polonez, Mariusz Kaminski, a anunţat marţi seară că zona de frontieră va rămâne închisă pentru străini până la 1 martie.