Social

Beatrice Mahler: Este extrem de dificil. Paturile sunt ocupate

Beatrice Mahler: Este extrem de dificil. Paturile sunt ocupate

Managerul Spitalului Marius Nasta din Capitală, Beatrice Mahler a vorbit despre situația din spitalele din România. Medicul a spus că în acest moment este îngrozitor.

Medicul Beatrice Mahler a mărturisit că în unitatea medicală pe care o are sub condurece, pacienții sunt consultați în ambulanț, doarce nu mai există niciun loc.

„Este extrem de dificil. Paturile sunt ocupate, aveam 10 pacienți peste limită. Colegii mei consultă în ambulanțe, am fost nevoiți să facem resuscitarea chiar în autospeciale. Noi am luat paturi de peste tot și le-am dus în secția COVID pentru ca pacienții să nu stea pe scaun. Prioritar este ca pacienții să aibă oxigen și să înceapă tratamentul cât mai repede”, a spus Beatrice Mahler la România TV.

Adevărul despre cât decontează statul pentru o consultație în spital

Managerul Spitalului Marius Nasta din Capitală a mai vorbit și despre cât decontează statul pentru o consultație în spital. Medicul Beatrice Mahler a precizat că într-un spital public se decontează de 7 ori mai puțin decât costă acea consultație, în sistemul privat.

”Managementul sistemului public de sănătate din perspectiva unui manager.

Finanțarea sistemului public de sănătate versus sustenabilitate.

O finanțare corectă ar permite investiții în infrastructură precum și o îmbunătățire continuă aferentă echipamentelor medicale corespunzătoare asigurării unui serviciu medical de calitate.

”Unde suntem azi?”

Am să vă dau un exemplu, spitalizarea de zi.

O modalitate practică de diagnostic și evaluare rapidă a pacientului în sistemul medical, preferată și utilă în același timp de pacienți, dar și eficientă pentru sistemul public de sănătate.

Cât primește azi un spital pentru o spitalizare de zi într-o secție de Pneumologie?

– minim – 168 lei pentru bronșită acută

– maxim – 417,73 lei pentru o Pneumonie nespecifică

La cât este apreciat consult pneumologic în cadrul acestor pachete?

– 35 lei

Cât plătește un pacient în sistem privat pentru consult medic specialist?

– 240 lei

Cât primește un spital pentru spitalizarea de zi într-o secție de chirurgie toracică?

Minim – 416 lei -biopsie ganglionară laterocervicală

Maxim -696,26 lei – biopsie transtoracică, (necesită efectuare sub ghidaj CT)”, potrivit Antena 3.