Nu numai copiii sunt abandonați, dar și bătrânii. Ideea de adopție ar trebui extinsă și în cazul vârstnicilor. Și aceasta deoarece nu este pentru prima dată când în timpul sărbătorilor bătrânii sunt internați în spitale și lăsați acolo de către familile și aparținători, până autoritățile se autosesizează sau și mai rău de atât. Bătrânii singuri se internează, pentru a primi o perfuzie dar și o masă caldă de Crăciun sau Revelion.
Bătrânii nimănui. De sărbători, pacienți vârstnici sunt abandonați de familii în spital sau se internează singuri. Exclusiv
Verona are peste 80 de ani, a lucrat într-o secție de neurochirurgie din Iași o viață întreagă, până a ieșit la pensie. Nu a fost căsătorită, nu a avut copii, și-a dedicat întreaga viață muncii la spital.
Acum singurii oameni care o ajută sunt vecinii de pe scara blocului, dar și medicii de la spitalul unde a lucrat. Zilnic, mănâncă o conservă de pateu sau pește și o pâine. Mâncare caldă nu are deoarece i-a fostă tăiat gazul, pentru neplata facturii. Iar apa abia îi picură la robinet.
Medicul ei de suflet, ”doamna doctor” cum îi spune bătrânica Verona, este la neurochirurgie, unde a lucrat. Acolo se află acum unde este tratată cu perfuzii, dar și masa caldă de Revelion.
În Iași trăiesc foarte mulți bătrâni și mulți dintre ei sunt singuri. Pe unii îi ajută asistența socială. Cazul Veronei este unul deosebit deoarece nu vede bine și nici nu aude. Când îi bat oamenii la ușă să își ofere ajutorul, ea nu le deschide, pentru că nu aude aproape deloc.
Și Verona este doar o poveste, ruptă din realitatea cotidiană a țării noastre. Copiii sau nepoți acestor bătrâni nu își permit financiar să le asigure ”badante” (badante, italienism: femeie care se ocupă cu îngrijirea unor persoane care au nevoie de atenție specială: vârstnici, bolnavi ș.a.).
Prin urmare, la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iaşi, de exemplu, sunt în această perioadă mai multe cazuri de pacienţi care au fost abandonaţi de rudele care ar trebui să îi aibă în grijă. În Clinica de Nefrologie se află internaţi încă de dinainte de Crăciun pacienţi care au avut nevoie de tratament, iar acum starea lor de sănătate s-a ameliorat, astfel încât prezenţa lor în spital nu mai este necesară din punct de vedere medical. Doar că nimeni nu revine să îi ia înapoiu acasă.
Reprezentanţii spitalului, citați de media locală, spun că astfel de cazuri apar în fiecare an în preajma sărbătorilor de iarnă.
„Observăm că în fiecare an avem astfel de cazuri, pacienţi care în perioada sărbătorilor ar putea fi externaţi şi pentru ar putea fi găsite soluţii de supraveghere care să nu implice internarea. Aceste situaţii nu ar trebui să existe. Cred că este important să nu uităm să avem grijă de persoanele vârstnice şi fragile în această perioadă”, a relatat conf. dr. Ionuţ Nistor, medic primar nefrolog şi purtător de cuvânt al Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iaşi.