Bătrân săltat de polițiști, pentru că a furat „o bucată de salam”. Ce s-a întâmplat, de fapt?
Savatie Baștovoi, este un eseist, poet, romancier, teolog și scriitor român din Republica Moldova. A fost, deasemenea, și moderator al unei emisiuni televizate. Contul său de Facebook este urmărit de mii de persoane, iar postările sale sunt apreciate întotdeauna. Oamenii se regăsesc în modul acestuia de a privi lucrurile.
Joi dimineața, Savatie Baștovoi a postat un text despre un bătrân din Chișinău care a fost luat cu mașina poliției, pentru că a furat „o bucată de salam”.
„Ieri în Chișinău. Acest bătrîn a fost prins că a dosit o bucată de salam într-un magazin (nu dau nume că nu e răfuială). Așa arată un hoț. Dar cîți or fura salam și pîine. S-a terminat mila în țara asta? Oare a venit vremea despre care Hristos a zis: „Cînd voi veni, oare voi mai găsi credință pe pămînt?”
Dați libertate oamenilor să lucreze ca să-și poată hrăni familiile, ca să nu ajungeți să blocați poliția cu cazuri de bătrîni și copii care fură salam de la tejghea ca în filmele despre război și foamete. Opriți Coronavirusul”, a fost mesajul lui Savatie Baștovoi.
Replica Poliției din Republica Moldova
La doar câteva ore, Poliția din Republica Moldova a publicat „deznodământul” poveștii bătrânului luat de polițiști. Conform comunicatului, „polițiștii au dialogat cu Domnul Vasilii și i-au recomandat să fie mai atent atunci când merge la cumpărături. Iar dacă are nevoie de ajutor să comunice despre asta”.
„Ca urmare a unui caz în care polițiștii au fost sesizați de administrația unui magazin din capitală, în legătură cu “o persoană care a comis o daună materială”, angajații IP Botanica au vizitat la domiciliu bărbatul de 80 ani, vizat în acest incident.
Polițiștii au dialogat cu Domnul Vasilii și i-au recomandat să fie mai atent atunci când merge la cumpărături. Iar dacă are nevoie de ajutor să comunice despre asta. Totodată, colegii noștri l-au informat despre faptul că Poliția a avut o chemare și a fost obligată să intervină, dar ținând cont de situația creată, și de prevederile Articolului 26 din CC, nu va aplica o sancțiune.
Acesta a comunicat despre faptul că nu a fost o acțiune intenționată și că data viitoare va fi mai atent.
Ofițerii i-au dorit sănătate și au rugat să fie apelați dacă este nevoie de ajutorul lor.
Menționăm că bătrânul are la întreținere 5 pisici și un câine, iar cel care a rămas în stradă este un câine vagabond care nu-i aparține”, a fost mesajul Poliției din Republica Moldova.