Actual Social

Bariere la spitale. Accesul aparținătorilor în spitalele publice se va face în baza unor reguli noi

Bariere la spitale. Accesul aparținătorilor în spitalele publice se va face în baza unor reguli noi
opiniatimisoarei.ro

Conform unui Ordin al Ministerului Sănătății, publicat în Monitorul Oficial, programul de acces al vizitatorilor pacienților internați în unitățile sanitare publice este stabilit de către conducerea unităților sanitare publice. Astfel, programul de vizitare este de:

  • minimum 4 ore, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00-20.00,
  • de minimum 6 ore, în zilele de sâmbătă și duminică, respectiv în intervalul orar 9.00-20.00.

Pe salon, accesul vizitatorilor este limitat în funcție de numărul de paturi

a) 1 vizitator/pacient în saloanele cu un număr de cel mult 3 paturi, pacienții putând fi vizitați doar pe rând;

b) 1 vizitator/pacient în saloanele cu un număr de 4-6 paturi, putând fi vizitați maximum doi pacienți în același timp;

c) 1 vizitator/pacient în saloanele cu un număr mai mare de 6 paturi, putând fi vizitați maximum trei pacienți în același timp.

Când poate fi suspendată vizita în unitățile spitalicești

Programul de vizitare, în cazul unor evenimente epidemiologice deosebite, pe baza analizei efectuate de către direcția de sănătate publică, este următorul:

  • în secțiile/compartimentele fără risc durata vizitei poate fi limitată la 15 minute,
  • în secțiile/compartimentele în care se află internate persoane aflate la risc pentru dezvoltarea unor forme severe de boală programul de vizită poate fi suspendat.

Programul de vizită la nivelul unității sanitare poate fi suspendat de manager în situațiile de risc epidemiologic, prevăzute la art. 6 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Când este interzis accesul vizitatorilor în spitalele publice

Se precizează că nu este permis accesul vizitatorilor:

a) care prezintă semne clinice de infecții acute;

b) aflați în stare de ebrietate sau aflați sub influența unor substanțe halucinogene.

Care sunt obligațiile vizitatorilor

La intrarea în unitățile spitalicești, vizitatorii trebuie:

a) să poarte echipament de protecție adaptat în funcție de gradul de risc al secției. Echipamentul de protecție va fi asigurat în mod gratuit de către unitatea sanitară;

b) să respecte instrucțiunile personalului unității sanitare privind măsurile interne de prevenire a transmiterii infecțiilor.

Codul unic al pacientului

În baza unui cod unic atribuit la internare, personalul medical poate furniza, aparținătorilor, informații telefonice despre starea de sănătate a pacientului

Fiecare pacient primește la internare, un cod unic, care va fi comunicat aparținătorilor, iar furnizarea telefonică către aparținători a informațiilor despre starea de sănătate a pacientului se face numai după confirmarea codului unic.

Unitățile sanitare trebuie să elaboreze procedure și să implementeze un sistem de informare a aparținătorilor pacienților

De la intrarea în vigoare a ordinului, în termen de 30 de zile, unitățile sanitare au obligația de a elabora proceduri și de a implementa un sistem de informare a aparținătorilor pacienților, care să permită ca la cel mult două ore de la internarea pacientului să fie comunicate aparținătorilor, telefonic/prin sms, la cerere, următoarele informații:

  • secția/ compartimentul unde este internat,
  • numărul salonului,
  • etajul,
  • numele medicului curant
  • numărul de telefon apelabil pentru informații despre starea de sănătate a pacientului, cu respectarea drepturilor pacientului.

La Terapie Intensivă, durata vizitei este limitată la 10 minute

În secțiile/compartimentele de terapie intensivă, vizitarea pacienților, este permisă zilnic, cu respectarea următoarelor condiții de acces:

a) în intervalul 10.00-20.00 se asigură cel puțin două intervale orare zilnice de vizită de minimum 1 oră;

b) la saloanele cu cel mult 4 paturi este permis accesul pentru 1 vizitator/pacient/intervalul orar de vizită, pacienții putând fi vizitați doar pe rând;

c) la saloanele cu peste 4 paturi este permis accesul pentru 1 vizitator/pacient/intervalul orar de vizită, putând fi vizitați maximum 2 pacienți în același timp;

d) durata vizitei este de maximum 10 minute, cu posibilitatea de prelungire, cu acordul medicului ATI; pe toată durata vizitei, persoana vizitatoare va fi însoțită de personal al secției/ compartimentului;

e) contactul fizic cu pacientul este permis numai cu acordul și sub supravegherea asistentei medicale sau medicului ATI și trebuie să fie scurt și după o prealabilă dezinfecție suplimentară a mâinilor vizitatorului.

Suspendarea vizitelor în secțiile ATI

În secțiile/compartimentele ATI, accesul vizitatorilor în salon, în cursul intervalelor orare zilnice aprobate, poate fi suspendat pe durata efectuării oricăror manevre, tehnici sau tratamente care necesită prezența unui medic ATI și a cel puțin unei asistente ATI.

Ca urmare, în aceste cazuri, intervalele orare zilnice de vizită vor fi prelungite astfel încât să se asigure accesul tuturor vizitatorilor în conformitate cu prevederile prezentului ordin.

Obligațiile personalului medical când programul de vizită este suspendat

Dacă programul de vizită este suspendat sau dacă starea de sănătate a pacientului nu permite vizitarea, secțiile/ compartimentele au obligația de a asigura informarea telefonică zilnică a aparținătorilor, despre starea și evoluția pacientului, cu respectarea drepturilor pacientului.

Informarea aparținătorilor o va face:

  • medicul currant,
  • medicul de gardă,
  • personalul desemnat.

La solicitare, cu respectarea drepturilor pacientului, aparținătorii pot discuta direct (pentru pacienții internați pe oricare dintre secțiile/compartimentele unității sanitare), cu medicul curant în timpul programului zilnic de lucru al acestuia, în baza unui program stabilit de medicul șef/coordonator de secție/compartiment, aprobat de directorul medical și afișat la loc vizibil la intrarea în unitatea sanitară.

Pacienții în fază terminală pot fi vizitați la orice oră și pot avea însoțitor permanent

În cazul pacienților în stare terminală, cu excepția celor internați în secțiile/compartimentele ATI, prin excepție de la prevederile art. 1, aparținătorii au dreptul de a vizita pacientul zilnic, indiferent de oră.

Iar:

  • în măsura în care condițiile din secție/compartiment permit acest lucru, se poate asigura prezența permanentă lângă pacient a unui aparținător, cu acordul medicului curant.
  • în măsura în care condițiile din secție/compartiment nu permit accesul permanent, se va asigura accesul într-un spațiu de așteptare, în apropierea secției/compartimentului.

În cazul pacienților internați care au un grad redus de mobilitate din cauza patologiei prezentate, pe oricare dintre secțiile/compartimentele din unitatea sanitară, cu excepția secțiilor/compartimentelor ATI, accesul unui însoțitor poate fi permanent, cu respectarea măsurilor interne de prevenire a transmiterii infecțiilor și cu acordul șefului de secție/ coordonatorului de compartiment.

Se permite însoțitor permanent pentru copiii internați

  • În cazul copiilor cu vârsta de până la 14 ani, internați în oricare dintre secțiile/compartimentele din unitatea sanitară, cu excepția secțiilor/compartimentelor ATI, se permite prezența permanentă a unui aparținător, dacă se solicită acest lucru.
  • În cazul copiilor cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani internați în oricare dintre secțiile/compartimentele din unitatea sanitară, cu excepția secțiilor/compartimentelor ATI, se poate permite prezența permanentă a unui aparținător, cu acordul șefului de secție/coordonatorului de compartiment.
  • În cazul copiilor internați în secțiile/compartimentele ATI se asigură vizitarea zilnică.
  • În cazul copiilor internați în secțiile/compartimentele de terapie intensivă, la solicitarea aparținătorilor, în funcție de condițiile locale, cu respectarea măsurilor interne de prevenire a transmiterii infecțiilor și cu aprobarea medicului șef de secție/compartiment ATI, se poate permite prezența permanentă a unui aparținător, în intervalul orar 20.00-7.00.

„Este strict interzisă perceperea oricăror taxe pentru vizitarea pacienților „

Conform prevederilor Ordinului Ministerului Sănătății, programul de vizite se afișează la toate intrările în unitatea sanitară, în mod vizibil și accesibil vizitatorilor, precum și pe site-ul unității sanitare

„Este strict interzisă perceperea oricăror taxe pentru vizitarea pacienților în unitățile sanitare publice, cu excepția taxelor legate de parcare”, citează hotnews.ro.