Actual

Bărbații din politica românească. Ioana Constantin, politician PMP: Trădează mult mai ușor

Bărbații din politica românească. Ioana Constantin, politician PMP: Trădează mult mai ușor

Ioana Constantin, politician PMP, a declarat că bărbații din politica românească trădează mai ușor șu sunt dispuși la mult mai multe compromisuri.

În ceea ce privește femeile din politica românească, Ioana Constantin spune că „sunt mult mai curajoase, mult mai asumate, din foarte multe puncte de vedere”. Totodată, Constantin spune că la noi politica a devenit o afacere.

„Din puțini ani pe care îi am eu în politică, nu sunt mulți, sunt trei mai serioși și încă un an și jumătate de încercări înainte, mi-au arătat că femeile sunt mult, mult mai bărbate decât bărbații în politică și o spun foarte asumat. Sunt mult mai curajoase, mult mai asumate, din foarte multe puncte de vedere, eu nu sunt așa de acord că este vorba doar despre tocuri și alte lucruri. O să afle cei care au norocul sau ghinionul să ajungă în politică, faptul că bărbații trădează mult mai ușor, sunt dispuși la mult mai multe compromisuri decât femeile. Sigur, publicul așteaptă astfel de povești, de ce au făcut femeile, ce decizii au influențat. Eu nu, cred că femeile sunt foarte puternice, eu cred că în politică există foarte mulți bărbați lași și neasumați în politica românească. Cei mai mulți sunt așa.

„Politica în România este o afacere”

Avem ghinionul că mulți dintre ei sunt și în funcții publice. Să știți că sunt și mult mai slabi pregătiți decât femeile. Cred că nu contează totuși în politică dacă ești femeie sau bărbat, ci contează foarte mult este, în primul rând, cât de priceput ești în domeniul în care activezi, cât de corect ești, ori asta e o problemă. Cât de moral ești, problemă și mai mare. Să știți că bărbații în politică, mai mult decât femeile, sunt legați prin încrengături care țin de zona de afaceri. Politica în România este o afacere în acest moment. Politica la bază nu trebuie să fie o afacere. Sigur că tu ca demnitar îți iei un salariu, ai anumite beneficii, privilegii spre deosebire de restul cetățenilor, dar nu ar trebui să devină o afacere.”, a declarat Ioana Constantin la Realitatea Plus.